„Aliații ei firești” de la acea epocă se prăbușiseră. Se prăbușise Franța, se prăbușise Mica Înțelegere, se prăbușise Polonia, țările Baltice și Finlanda, se prăbușise Liga Națiunilor și Securitatea Colectivă. Se prăbușiseră toate granițele noastre. Și procesul nu era terminat.

Ungurii pretindeau tot Ardealul, Rusia după cum ne-au declarat-o de mai multe ori Dnii Ribentrop și Hitler, pretindeau Moldova până la Carpați, Delta Dunării și baze strategice în Dobrogea, ceeace însemna și pierderea acestei provincii.

În fața acestei perspective și în lipsă de altceva, Regele Carol pentru a salva țara și pe el a dat, pe plan economic, Germaniei, tot ce i s-a pretins : a admis cursul mărcii la 60 și chiar 80; a repudiat public garanțiile britanice, a propus Germaniei un pact de alianță perpetuă militară și politică, a cerut trimiterea unei misiuni militare germane atât pentru instruirea cadrelor noastre, cât mai ales ca un simbol al garanțiilor date, a acceptat la aderarea la Pactul Tripartit, a dat Germaniei monopolul exportului petrolului în schimbul armamentului necesar armatei intrând astfel total și fără putința de eșire din orbita germană.

Aceasta este situația economică și politică internațională pe care am găsit-o în Septembrie 1940. Orice altă politică nu era posibilă.

Orice gest de eșire făcut ar fi dus la Protectorat, sigur la pierderea Ardealului de Sud și poate la ocuparea Moldovei, a Deltei și a Dobrogei de către Ruși. Propunerile făcute Rusiei, de înțelegere, în noiembrie 1940 au rămas fără răspuns.

Raporturile între noi și Ruși au fost între Iulie 1940 și Iunie 1941 foarte încordate. În arhiva Marelui Stat Major și a Cabinetului Militar se găsește o documentare completă.

Stâlpii graniței provizorii stabilite după acceptarea ultimatului erau zilnic deplasați, se schimbau zilnic focuri, de pe urma lor cădeau morți și răniți, avioanele ruse făceau zilnic incursiuni până la Carpați. Dl Lavrentiev mi-a cerut condominium pe Dunărea Maritimă și dreptul pentru vasele de războiu ruse de a pătrunde până la Brăila.

Tot d-sa mi-a cerut să dau din vasele și materialul rulant și locomotive corespunzătoare suprafeței teritoriului ocupat ceeace nu era prevăzut în condițiile ultimatumului; s-a ocupat cu forța insulele din brațul Chilia - Decembrie 1940 - și s-a încercat să se pătrundă cu forță în canalul Sulina la 2 Ianuarie. Toate aceste acte de agresiune erau cunoscute de miniștrii Marii Britanii și Americii.

În concluzie, am mers cu Germania fiindcă am găsit Țara angajată în această politică și nu putea nimeni atunci, oricine ar fi fost el să-i dea altă orientare fără riscul de a prăbuși total Țara. Trebue deci făcută o politică de moment pentru a evita protectoratul cu toate consecințele lui cunoscute.

- Sunt acuzat că am adus misiunea militară germană.

Am arătat realitatea. S-a arătat că scopul era de ocupație „a punctelor strategice, economice și militare” și că efectivele ei depăpșeau necesarul pentru instrucție. Aveam 1.200.000 soldați mobilizabili și misiunea germană avea 19.000.

Cu aceste efective nu se putea ocupa „pozițiile cheie strategice și militare și economice”. Documentarea existentă la Marele Stat Major și Cabinetul Militar fac dovada că instructorii germani au fost repartizați numai la centrele de instrucție.

Aveau o atitudine foarte corectă și nu a făcut niciun act de imixtiune în problemele economice. Convenția semnată în Ianuarie 1941 între Ministrul Economiei Naționale și Neubacher prevedea să se dea lunar acestei misiuni pentru nevoile de hrană: 14 vagoane mazăre, 7 vagoane linte, 3 vagoane săpun, 100 vagoane orz și ovăz, 50 vagoane paie.

Acuzarea a vorbit de 7 corpuri de armată. A făcut confuzie între această misiune și armata germană, care a trecut pe la noi în Balcani în Februarie și Martie 1941, pe care nu am avut nici o obligație de hrănire. Tot ce a luat această armată cât și misiunea a fost prin intendența română și numai în cadrul contingentelor ce trebuia să dăm germanilor pe baza convențiilor economice anuale.

Ceva mai mult, am pretins ca prețul alimentelor livrate să fie sporite cu costul transporturilor pe care l-ar fi încasat căile ferate dacă contingentele mergeau în Germania.