Dreptate cine să le mai facă? S-a descoperit sursa acestei bacterii ucigașe, s-a formulat, public, vreun raport edificator? A fost anunțat eșecul cercetărilor, anchetelor epidemiologice? S-a trâmbițat succesul acestora? Nici pomeneală! Rană peste rană, durere dintr-o altă durere, mai vechi sau mai noi, întotdeauna uitate, îngrămădite într-un colț al inimii noastre, călcate sub preș sau în picioare.

Până și subiectul dezinfectanților contrafăcuți, ținut la cald în vatra intereselor naționale/personale pentru a crește iute și fierbinte, s-a diluat, s-a stins. Fără prea mare impact și fără ca Hexi Pharma sau cum Doamne, iartă-mă! se numea firma incriminată – cu „h” sau fără, ori cu „F” – să iasă total de pe piață, din spitale, din viața noastră.

E. Coli, Hexi Pharma, arși pe care, murind, colcăie viermii… Stimați politicieni, miniștri și alți aleși ai demosului – uitați aceste necazuri! Sunt convins că acei copilași din Argeș, decedați și din cauza ignoranței și a nepriceperii voastre, încă vă mai tulbură nopțile. Sunt sigur că suferiți și pentru pacientul cu ceafa devastată de viermi – știți voi, omul plecat dintre noi direct de la Spitalul de Arși. Liniștiți-vă! Dacă vreți, puteți suspina un pic pentru Condrea. Să mori, ditamai milionarul, la 40 de ani, într-un stupid accident de mașină… Asta da tragedie!

Ce ziceam? Cât mai sunteți în funcții, ștergeți-vă din memorie cazurile – parcă așa se numesc pe limba voastră, nu? – nerezolvate. Complăceți-vă în ideea că nu mai așteptăm răspunsuri și vinovați nici în „cazul” Colectiv. Focusați-vă, în schimb, pe cea mai nouă aberație a sistemului de Sănătate. Cum, nu știți care e? Să vă spun, așa, repede – să nu vă răpesc din timp – , despre ce este vorba.

În țara noastră există, potrivit datelor oficiale, 410 spitale de stat, aliniate toate politicii guvernamentale. Români mai sunt vreo 18 milioane. Puține unități medicale și din ce în ce mai puțini români. Pentru că dă bine la cifre/buget, reprezentanții spitalelor, plătiți din banii noștri, trag din răsputeri să se încadreze în statistici. Mai exact, la fiecare sfârșit de an să nu depășească media zilelor de spitalizare per pacient. Nemțește, așa. Doar că, pentru a îndeplini această sarcină, sute de oameni imobilizați la pat sau într-un scaun cu rotile, dar și cei parțial imobilizați (voi ați pus etichetele) sunt trimiși acasă fără a fi vindecați, cu recomandarea de a primi îngrijiri la domiciliu. De prea multe ori însă se întâmplă ca acești nefericiți să moară înainte să mai beneficieze de vreun tratament. Motivul? Nu reușesc să depună cererile la casele de sănătate sau dosarele le sunt respinse din cauza unor chichițe incluse în contractul-cadru.

Știați, oameni buni, că doar la spitalele de psihiatrie puteți sta internați mai mult de zece zile? În rest, cifrele variază, în procente fine, între 3, 27 zile (Spitalul Filantropia din București) și 7,09 zile (Spitalul de Arși). Așadar, sunt amărâți cu răni grave, cu cangrene nevindecate care iau drumul morții trecând pe acasă. Bătrâni săraci, fără rude, incapabili să alerge după acte, care, deși au muncit toată viața cotizând la stat, nu mai primesc niciun sprijin. Sunt români care mor cu zile, cu dreptul la 90 de zile (anual) de tratament la domiciliu lipit pe piept. Este alocată și o sumă – 1.500 de lei/lună pentru bolnavii parțial imobilizați și 1.650 de lei pentru cei imobilizați. Banii sunt decontați de CNAS. Inițiativa de a elibera paturile spitalelor pentru a face loc altor nenorociți nu este rea. Doar că cei expediați acasă sunt, de cele mai multe ori, condamnați la pieire. Birocrația, capcanele legislative ascunse în dosarul pe care trebuie să-l întocmească pentru a primi îngrijirile medicale îi lasă pe cei grav bolnavi singuri în fața morții.

Despre această situație crudă a sistemului de sănătate a scris EVZ în cadrul campaniei „Medicul de gardă”. Și nu degeaba. Autoritățile s-au dezmeticit. Dar ce soluție aiuritoare propun! Pentru pacienții imobilizați au înființat o linie telefonică de consiliere! De parcă, vorbind la telefon, dosarul omului cu un picior în groapă s-ar materializa până la finalul apelului într-o perfuzie salvatoare. Balcanisme, decizii luate în pripă, neacoperite în realitatea imediată de nicio garanție.

Așadar, nu uitați de recomandarea din titlu! Tineri români, lăsați-l naibii de Pokemon! Mergeți la medic din timp, preveniți, tratați-vă, schimbați-vă mentalitatea! Jocul „Te îmbolnăvești în România, riști să mori cu zile” e pe bune.

Post-scriptum: Nu sunt vreun expert în domeniul Sănătății. Am însă părinți, rude, prieteni și concetățeni care apasă zilnic pe butoanele acestui joc trist. Stopați caruselul morții, pentru că stăpânii lui nu vor fi în stare să-l mai oprească, probabil, niciodată.