În ultimele luni am scris mai multe articole despre competiţia dintre Statele Unite şi China care se intensifică continuu la nivel planetar. De această dată voi aborda problematica – deocamdată mai puţin complexă dar la fel de importantă pentru noi, cei de pe vechiul continent – legată de confruntarea Uniunii Europene cu Marele Dragon asiatic. Mă voi referi, prin comparație, la extinderea influenței celor doi protagoniști - prin investiții infrastructurale și conexiuni comerciale stabile - în alte regiuni ale lumii.

China se prezintă ca un investitor pragmatic, aparent dezinteresat de problemele interne sau de situația viitorilor săi parteneri și dispus să treacă peste unele aspecte privind corupția, statul de drept sau calitatea guvernării. La început, atenția Beijingului se îndreaptă spre infrastructura din domeniul  transporturilor iar după puțin timp interesul se extinde asupra industriei prelucrătoare, resurselor energetice și energiei, telecomunicații și IT. Totul în câțiva ani.

În 2019, la Bruxelles, China a fost definită drept ,,adversar sistemic’’ în domeniile infrastructurii și noilor tehnologii, sectoare care se transformă astfel într-un teren de acţiune la nivel global în care sunt angajați principalii actori ai planetei.Trebuie să precizez că după recenta vizită a premierului chinez Li Qiang la Berlin și Paris, tonul UE s-a mai domolit. Conceptul de-risking lansat de Ursula von der Leyen la Davos - reducerea factorului de risc care derivă din dependanța economico-comercială de China - a fost redefinit în sensul abordării problematicii chineze de pe o poziție ușor relaxată. Totuși, competiția Bruxelles-Beijing nu a scăzut în intensitate. Relaxarea nu este o soluție ci doar un compromis vremelnic. Europa are încă nevoie de China.

Drumul mătăsii contra Global Gateway

Pentru a contracara proiectul mastodontic al Beijingului cunoscut sub numele de Belt&Road initiative (BRi – Drumul mătăsii) Uniunea Europeană a lansat, în decembrie 2021, iniţiativa Global Gateway. Este vorba de un program multivectorial care prevede investiții de 300 miliarde de euro până în 2027 menite să crească gradul de conectivitate cu state în curs de dezvoltare din Europa extracomunitară, Asia, Africa și America Latină. Inițiativa este doar un segment al unui vast program - deocamdată definit în linii mari - care ar asigura Uniunii Europene o solidă autonomie strategică în relațiile economico-comerciale cu restul lumii. Alături de infrastructură, programul cuprinde sectoare industriale, apărare, spațiu, aprovizionare cu materii prime, în principal energetice. Deși s-a vorbit mai puțin de acest program - pandemia COVID 19 și PNRR-ul care a urmat au fost mereu pe primul plan în ultimii ani  - până acum au fost investite 9 miliarde de euro în sectoare cheie din Balcani, Africa, America Latină și Caraibe, regiunea Indo-Pacific. Spre deosebire de marele proiect al Beijingului, Global Gateway prevede în mod explicit atragerea investitorilor din sectorul privat. Tocmai de aici au apărut unele probleme asupra cărora mă voi opri în cele ce urmează.

,,Dumpingul politico-strategic’’ favorizează Marele Dragon

La prima vedere, proiectul Global Gateway pare generos însă analizat în detaliu și ținând cont de o serie de elemente colaterale - de care se vorbește mai puțin - nu ar reprezenta un concurent pe măsură al Drumului mătăsii. Parteneriatul pe care îl urmărește Uniunea Europeană prin astfel de proiecte - împlementate în statele și regiunile menționate mai sus -  are la bază, prin definiție, principii fundamentale care alcătuiesc un sistem de valori din care nu lipsesc sustenabilitatea financiară și ambientală, transparența în procedurile de atribuire, respectarea legii și a drepturilor omului, eliminarea corupției. Acestea reprezintă doar o parte din condițiile pe care Beijingul nu le ia în seamă atunci când își lansează proiectele. Indiferent cum am privi și interpreta lucrurile, confruntarea chinezilor cu europenii nu poate conduce nici măcar la succese tactice ca să nu mai vorbim de victorii strategice ale acestora din urmă. Cred că ar fi nevoie de o fluidizare a fluxurilor financiare - și aplicarea regulilor și principiilor într-un gen de geometrie variabilă - ținând cont de caracteristicile fiecărei regiuni. Într-un fel se fac investiții în UE, în alt mod în Balcani și cu totul diferit în Africa, de exemplu.

Teoretic, deschiderea către capitalul privat avantajează din start proiectul european. Acest capital ar trebui să devină un gen de multiplicator - pe care  BRi nu-l are -  al resurselor financiare utilizate. Numai că sincopele în angajarea fondurilor de la Bruxelles - determinate de neîndeplinirea condițiilor precizate mai sus – generează o reducere a nivelului de încredere al celor din sectorul privat, mai ales acolo unde incertitudinea guvernează mediul local de securitate. Cu alte cuvinte, capitalul privat este sublim, chiar admirabil dar.. în expectativă.

,,Moralitatea’’ în politica externă nu este pentru toată lumea

Competiția de care vorbeam la început nu este doar între modelele de implementare a unor planuri investiționale cum s-ar putea interpreta la prima vedere. Este o confruntare care se va prelungi multă vreme iar în context, Europa ar trebui să-și creeze o strategie care să-i asigure un cadru de lucru pentru multe decenii, extins la nivel mondial. Se va afla în situația de a ,,exporta’’ în statele destinatare ceea ce a criticat în mod constant în ultimii ani când a fost vorba de Drumul mătăsii: propriul model economic, politic și social. Altfel, competiția este pierdută. De fapt, esența confruntării cu China este chiar pe acest segment. Sunt destule statele din regiunile menționate unde democrația - în sensul european al cuvântului - nu este pe placul conducerii iar modelul chinez este mai atractiv. Chiar condițiile financiare par mai atractive.

Întrucât ne interesează mai mult decât alte regiuni, vom analiza succint problematica investițiilor Beijingului în regiunea vecină, Balcanii de Vest. Aici, China a devenit un actor în rol principal datorită extensiei europene a Drumului mătăsii. Indiferent de rezultatul războiului din Ucraina, Balcanii reprezintă conexiunea obligatorie pe axa: Mediterana Orientală - portul Pireu - Europa Centrală și Occidentală. Prezența chineză se materializează într-un cumul de inițiative de tip softpower și investiții economico-infrastructurale în toate statele din regiune cu excepția Kosovo, nerecunoscut de Beijing. Cum spuneam mai sus, investițiile și împrumuturile chineze nu sunt supuse unor reguli sau condiții pe care le găsim în  ,,standardele’’ UE din Global Gateway sau programul dedicat regiunii, Western Balkans Investment Framework (WBIF). În perioada 2009-2022, China a investit în cele 6 țări aproape 35 miliarde de euro dintre care peste 11 md. doar în Serbia. Este drept, UE rămâne primul investitor în regiune dar rata de creștere a prezenței financiare chineze se apropie de cea europeană.