Ucraina primește fonduri europene suplimentare pentru instruirea soldaților

Ucraina primește fonduri europene suplimentare pentru instruirea soldaților Sursa foto :Facebook/Volodimir Zelenski

Consiliul Uniunii Europene a aprobat finanțarea suplimentară pentru Ucraina cu 194 de milioane de euro, pe 28 noiembrie. Banii sunt destinați pentru antrenarea soldaților ucraineni.

Potrivit serviciului de presă al Consiliului European, Ucraina va primi fonduri suplimentare, precum și echipamente letale și neletale, dar și servicii de instruire pentru a face față agresiunii ruse.

„Obiectivul deciziei de astăzi este acela de a sprijini în continuare consolidarea capacităților Forțelor Armate Ucrainene, pe baza nevoilor ucrainene și ținând cont de amploarea și complexitatea tot mai mare a programului de instruire”, se arată în comunicat.

„Acest sprijin va continua să faciliteze pregătirea pe scară largă a personalului forțelor armate ucrainene și va permite statelor membre ale UE să furnizeze echipamentele și proviziile necesare pentru antrenament”.

Ne puteți urmări și pe Google News

34,000 de soldați din Ucraina, instruiți în Europa, într-un an

Misiunea de Asistență Militară a Uniunii Europene în sprijinul Ucrainei (EUMAM Ucraina) a fost înființată în octombrie anul trecut pentru a oferi pregătire individuală, colectivă și specializată pentru armata ucraineană.

Peste 34.000 de soldați ucraineni au fost antrenați în cadrul acestei misiuni începând cu 17 octombrie 2022, potrivit Consiliului UE.

 

Soldat ucrainean

Soldați ucraineni. Sursa Foto: Volodmir Zelenski, Facebook

Zelenski cere întăriri aeriene

Volodimir Zelenski a declarat la la summitul „Cereale din Ucraina” că are nevoie de întăriri. Ucraina are nevoie de apărare aeriană pentru a proteja exporturile de cereale. Mai exact, are nevoie de întărirea apărării aeriene pentru a-și proteja rutele de export de cereale. De asemenea, este nevoie de întăriri și regiunile de la granița cu Rusia, a declarat, sâmbătă, președintele ucrainean Volodimir Zelenski.Volodimir Zelenski a făcut această solicitare în cadrul unui summit internațional privind securitatea alimentară desfășurat la Kiev.

„Există un deficit de apărare aeriană, acesta nu este un secret”, a declarat Volodimir Zelenski la summitul „Cereale din Ucraina”. La summit  au participat înalți oficiali din țări europene. Printre care președintele elvețian Alain Berset și premierul lituanian Ingrida Simonyte.

Preşedintele a ținut discursul la câteva ore după cel mai mare atac cu drone din timpul războiului, lansat de ruși. În noaptea de vineri spre sâmbătă, Rusia a atacat Ucraina cu 75 de drone. Conferința de presă comună a celor trei lideri a fost întreruptă de o altă sirenă de raid aerian.