Turul al doilea al prezidențialelor are loc în 18.550 secţii de votare din ţară. Aproape 21 milioane de buletine de vot au fost tipărite

Turul al doilea al prezidențialelor are loc în 18.550 secţii de votare din ţară. Aproape 21 milioane de buletine de vot au fost tipărite

Turul al doilea al alegerilor prezidenţiale va avea loc în 18.550 de secţii de votare din ţară, iar pentru acest scrutin au fost tipărite 20.945.068 de buletine de vot, acestea urmând să fie predate sâmbătă preşedinţilor Birourilor electorale ale secţiilor de votare.

Ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, a anunţat vineri, în videoconferinţa cu prefecţii, că MAI a realizat, pentru al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, 20.945.068 de buletine de vot şi 11.808.375 de timbre autocolante. Numărul ştampilelor a rămas acelaşi ca şi în primul tur, respectiv 94.220.

"Aceste materiale necesare votării se află acum în fiecare judeţ sub pază şi aşa vor rămâne până ce vor ajunge în secţiile de votare. Sâmbătă, până la ora 18.00, preşedinţii Birourilor electorale ale celor 18.550 de secţii care vor funcţiona la nivel naţional vor prelua toate aceste materiale şi se vor deplasa la secţiile de votare", a spus Gabriel Oprea, citat de Mediafax.

Ministrul a precizat că votul de duminică se va desfăşura în aceleaşi secţii care au fost organizate şi pentru primul tur al alegerilor, în aceleaşi locaţii şi sub autoritatea aceloraşi Birouri electorale.

Procesul de votare va începe duminică, la ora 07.00 şi se va termina la ora 21.00. Alegătorii vor vota la secţiile la care sunt arondaţi potrivit domiciliului. Persoanele care în ziua votării se vor afla în alte localităţi decât cele de domiliu vor putea vota la orice secţie din ţară, însă numai după ce vor declara în scris, pe propria răspundere, că nu au mai votat şi nu vor mai vota la acest tur de scrutin.

Numărul secțiilor de votare din diaspora nu a fost suplimentat, în pofida marilor probleme care s-au înregistrat la primul tur de scrutin. Guvernul a decis doar suplimentarea cabinelor de vot, a ștampilelor și a personalului MAE care se va deplasa la secțiile de votare de afară. De altfel, ministrul afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, a anunțat că va fi prezent duminică la Paris. 

Studenții au primit două zile libere (vineri și luni) pentru a putea merge să voteze acasă, dacă doresc.