Ziua în care s-a turnat plumb în inimile a milioane de oameni
- Emil Simionescu
- 30 august 2018, 00:00
31 august 1997. Ziua în care întregul mapamond s-a cutremurat la aflarea veştii că una dintre cele mai influente personalități feminine ale secolului XX, Diana, „prinţesa inimii”, aşa cum era supranumită, graţie frumuseţii aparte ce o caracteriza, dar şi eleganţei şi naturaleţii de care dăduse de atâtea şi atâtea ori dovadă în relaţiile cu cei din jur, îşi aflase sfârşitul terifiant într-un grav accident de maşină.
„Lady Diana, prințesă de Wales, a murit!”. E fost genul de titlu, scris cu litere de-o şchioapă în marile ziare ale lumii, sau rostit cu voce încărcată de durere de crainicii posturilor de radio şi televiziune de pe întreg cuprinsul planetei, care a turnat plumb în inimile celor care o iubiseră pe Diana. De atunci au trecut 21 de ani. Fotografia care însoţeşte articolul vorbeşte de la sine despre durerea pe care dispariţia Prinţesei de Wales a lăsat-o în sufletul celor care au iubit-o.
„Aici BBC Television. Diana, Prințesa de Wales, a murit”
Evenimentele din noaptea de 30 spre 31 august 1997, care aveau să se termine cu dispariţia dintre cei vii a Prințesei de Wales, s-au succedat cu o repeziciune uluitoare, demnă de scenariile de film horror.
Sarabanda nebună a veştilor cutremurătoare despre accidentul din Paris se rostogoleşte galopant imediat după ora 3.20 dimineaţa, când telefonul din casa de pe insula scoţiană Seil, în care locuia Francesca Shand Kydd, mama Dianei, sună lugubru. Este primul apel în care se anunţă moartea celei care fusese Prinţesa de Wales.
Într-un interval de doar câteva ore, întreaga lume află de tragicul eveniment. Primul anunţ oficial este făcut la ora 5.00 dimineaţa pe BBC One, când Martyn Lewis spune solemn: „Aceasta este BBC Television din Londra. Diana, Prințesa de Wales, a murit după un accident de mașină la Paris. Guvernul francez i-a anunțat moartea chiar înainte de ora 5 dimineața. Palatul Buckingham a confirmat știrile la scurt timp după aceea”.
Blitz-ul paparazzi-lor şi teama Dianei
La 21 de ani distanţă de faptele petrecute în acea noapte, se ştie că Diana era însoţită de prietenul ei de atunci, Dodi Al-Fayed, fiul unui miliardar egiptean — Mohamed Al-Fayed, cu care începuse o relaţie la un an depărtare de momentul în care îşi separase destinul de fostul ei soţ, prinţul Charles. Urmărită pas cu pas de paparazzi, ale căror blitz-uri o surprinseseră în ipostaze tandre cu noul ei iubit şi de care, din acest motiv, dar şi pentru că le considera un atentat la viaţa personală, se temea, cea supranumită „prinţesa inimii” se refugiază în seara zilei de 30 august, împreună cu Dodi, în camerele hotelului Ritz din Paris.
O hemoragie internă gravă
Pentru a-şi pierde urma, cei doi fug pe uşa din spate a hotelului, dar sunt, la scurt timp, filaţi de jurnalişti. Urmează o cursă nebună prin centrul Parisului între, pe de o parte, maşina în care se aflau pe lângă prinţesa Diana şi Dodi Al-Fayed, șoferul Henri Paul și bodyguard-ul Trevor Rees-Jones, şi, pe de alta, bolidul manevrat de paparazzi. Câteva minute mai târziu, maşina condusă de Henri Paul avea să se izbească de cel de-al 13-lea pilon de susţinere al tunelului Alma. Avea 180 de kilometri la oră. Impactul l-a ucis pe loc, acelaşi deznodământ avându-l şi Dodi. Diana și bodyguard-ul erau încă în viață la sosirea ambulanței. Prinţesa a fost transportată la spitalul La Pitié-Salpetriére. Acolo s-a constatat că avea hemoragie internă gravă. S-a încercat de câteva ori resuscitarea ei, iar la ora 4.00, în 31 august 1997, a fost declarat oficial decesul.
Peste un million de buchete de flori
Şocul a pus stăpânire pe întreg mapamondul, iar cei care au iubit-o pe Diana şi-au exprimat durerea aşa cum s-au priceput mai bine. Peste 1 milion de buchete de flori au fost duse la poarta palatului unde locuise Lady Diana în semn de omagiu şi preţuire. Funeraliile au avut loc la 6 septembrie 1997 și au fost urmărite de milioane de oameni din întreaga lume, fiind transmise de toate televiziunile. Diana a fost înmormântată în capela familiei Spencer de la Althorp. Ca un ultim omagiu adus „prințesei inimilor”, cântărețul Elton John a compus melodia „Candle in the Wind”.