O mulţime de turişti stăini, cu precădere italieni, iau cu asalt litoralul românesc la sfârşit de săptămână, odată cu lansarea liniei aeriene low cost Constanţa-Pisa.
„A crescut foarte mult afluxul de turişti străini în staţiunea Mamaia. Ei vin direct la recepţie şi se cazează la hotel pentru două- trei zile“, spune preşedintele Asociaţiei Patronale Mamaia, Nicolae Bucovală. „Turismul de weekend pentru străini începe să se dezvolte la noi, mai ales că de acum avem şi alte linii aeriene care fac legătura cu ţările din vestul Europei“, spune şi proprietarul unui hotel de patru stele din staţiune, George Guci. Promisiuni estivale
Hotelierii promit că în actualul sezon estival turiştii vor avea parte de vacanţe la cele mai înalte standarde. „Anul acesta, serviciile atât la cazare, cât şi şi la masă vor fi mult mai bune decât anul trecut“, a promis Nicolae Bucovală.
Conducerea Asociaţiei Patronale Mamaia, dar şi a Asociaţiei de Promovare şi Dezvoltare a Turismului „Litoral“ au anunţat ieri că publicul lor ţintă este, în primul rând, format din turiştii români. Aceştia trebuie convinşi să-şi petreacă vacanţele pe litoralul românesc şi nicidecum la vecinii bulgari sau în alte destinaţii. De altfel, începând cu 15 iunie, aproape toate locurile de cazare sunt deja cumpărate. „Au mai rămas câteva care pot fi ocupate direct la recepţie“, spune Corina Martin, preşedintele Asociaţiei „Litoral“.
Din cauza plângerilor privind starea plajelor, hotelierii cer ca acestea să treacă sub tutela administraţiei locale. Nicolae Bucovală spune că parlamentarii de Constanţa au făcut deja demersuri legislative pentru transferul plajelor din administrarea Direcţiei Apelor Dobrogea Litoral (DADL) la consiliile locale. „În acest fel, hotelierii vor putea încheia contracte cu primăria privind starea de curăţenie a plajei din dreptul lor, iar turiştii cazaţi în unitate vor avea inclus în pachetul de servicii şi facilităţile de pe nisip“, au spus membrii Asociaţiei Patronale Mamaia. Plajele sunt închiriate acum de operatori care au contracte pe 10 ani cu DADL.
PROTEST
Combinatul, contestat de hotelieri
Hotelierii de pe litoral protestează faţă planul companiei austriece VoestAlpine de a amplasa la Agigea, în partea de sud a Portului Constanţa, un combinat siderurgic. Ei au făcut deja o scrisoare deschisă la adresa guvernului, prin care cer aprobarea altui loc pentru investiţia austriacă. „Nu-i de ajuns că la nord avem Petromidia, acum ne procopsim şi cu un combinat siderurgic. Guvernanţii nu realizează că vor să ducă de râpă turismul de pe litoral“, a spus preşedintele Asociaţiei Patronale Mamaia, Nicolae Bucovală.