Turcii prinși sub dărâmături cer cu disperare ajutor. Se folosesc de telefoanele mobile

Turcii prinși sub dărâmături cer cu disperare ajutor. Se folosesc de telefoanele mobile

Tehnologia modernă și telefoanele inteligente se dovedesc a fi de un real folos în Turcia. Cei prinși sub dărâmături sună la numele de urgență și cer ajutor. Salvatorii fac tot ce este omenește posibil pentru a ajunge la ei.

Ziariștii din Turcia susțin că cei prinși sub mormanele de moloz sună continuu după ajutor. Fie trimit mesaje vocale, fie sună direct pe liniile de urgență, oamenii cer să fie salvați.

De multe ori, salvatorii par depășiți de situație, cei aflați în nevoie fiind mult mai mulți decât posibilitatea de a interveni.

”Ne spun unde se află şi noi nu putem face nimic. Oamenii sunt încă sub clădirile prăbuşite, au nevoie de ajutor”, transmite jurnalistul turc Ibrahim Haskologlu.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cei care sună sau transmit mesaje vocale se folosesc și de funcția de localizare pe care majoritatea telefoanelor inteligente o au. În aces mod, salvatorii știu unde trebuie să intervină, cu o probabilitate de câțiva metri față de locul de unde a fost făcut apelul.

Se aud voci de sub dărâmături

Cei prinși sub zidurile de beton strigă  după ajutor. Salvatorii îi pot auzi și speră ca în curând toți cei care încă mai trăiesc, să poată fi salvați.

În provincia Hatay, de la graniţa Turciei cu Siria, un clip cu un localnic care încearcă să salveze o femeie a devenit viral.

”După cum vedeţi, este un cadavru aici. Este mort (bărbatul - n.n.) şi nimeni nu l-a scos. Iar vocea unei femei se aude de dedesubt”, explică bărbatul.

Casa de unde se aude vocea femeii s-a prăbușit, iar pentru a o salva este nevoie de un utilaj de mare capacitate, excavator sau buldozer.

În localitatea Hatay, scenele de groază se repetă într-una. Oamenii strigă de sub dărâmături, dar nu vine nimeni ca să îi salveze. Cu mâinile goale este cam greu să faci ceva, dar turcii de rând sunt deciși să intervină și așa.

”Fac zgomote, dar nu vine nimeni. Suntem devastaţi. Doamne... Ne strigă. Spun: Salvaţi-ne! Dar noi nu-i putem salva. Cum îi vom salva?”, se întreabă un alt bărbat.

Salvatorii vin din toată lumea

Un avion care transporta o echipă de 77 de specialiști în căutare și salvare din Regatul Unit, echipamente și patru câini de căutare a sosit la Gaziantep, în sud-estul Turciei.

Mobilizarea mondială pentru a ajuta Turcia este nemaivăzută. Mii de salvatori au ajuns deja la fața locului și acționează pentru salvarea celor care încă mai trăiesc. Din România au plecat 60 de pompieri militari, special antrenați pentru astfel de situații

Echipamentul de căutare trimis de britanici va ajuta la localizarea supraviețuitorilor prinși în dărâmăturile cutremurelor, ca parte a răspunsului internațional comun de urgență, se arată în comunicat.

O echipă medicală de urgență a fost și ea trimisă la locul dezastrelor, și va efectua o evaluare completă a situației de la sol.

”Echipa, formată din pompieri și personal de la 14 servicii de pompieri și salvare din toată țara, își va croi drum în clădiri pentru a localiza supraviețuitorii folosind dispozitive de ascultare seismică, echipamente de tăiere și spargere a betonului și instrumente de sprijinire și sprijinire”, susțin britanicii.

.