Mohamed Salah confirmă despărțirea de Liverpool. Marele atacant egiptean va pleca de pe Anfield Road
- Emanuel Nițulescu
- 3 ianuarie 2025, 23:42
Mohamed Salah (32 de ani), una dintre stelele fotbalului mondial, a anunțat că va părăsi clubul Liverpool la finalul actualului sezon. Într-un interviu acordat Sky Sports, atacantul egiptean a declarat că își dorește să încheie această etapă a carierei cu un trofeu important pentru echipa și orașul care l-au adoptat.
Un ultim sezon pentru glorie
„Îmi doresc foarte mult să câștig Premier League cu Liverpool. Este ultimul meu sezon la club, așa că vreau să reușesc ceva special pentru oraș,” a spus Salah, la Sky Sports.
Venit pe Anfield în 2017, Salah, acum în vârstă de 32 de ani, a marcat deja 17 goluri și a oferit 13 pase decisive în actuala ediție de Premier League. Performanțele sale remarcabile au contribuit la poziționarea echipei pe primul loc al clasamentului, cu un avans de șase puncte față de Arsenal și un meci mai puțin disputat.
Salah: „Am câștigat aproape tot, dar doar o singură dată Premier League”
Sub conducerea fostului antrenor Juergen Klopp, Salah a cucerit aproape toate trofeele majore alături de Liverpool: Premier League (2019-2020), Liga Campionilor, Cupa Angliei, două Cupe ale Ligii engleze, Supercupa Europei și Cupa Mondială a Cluburilor. Cu toate acestea, egipteanul consideră că echipa are nevoie de un nou titlu în Premier League pentru a-și consolida moștenirea.
„Am câștigat aproape tot, dar doar o singură dată Premier League. Sper să o putem câștiga de două ori, ceea ce ar fi extraordinar,” a declarat Salah.
Ultima provocare pentru Salah
Decizia lui Salah de a pleca liber de contract în luna iunie reprezintă o pierdere semnificativă pentru Liverpool. El a fost unul dintre pilonii echipei, alături de jucători precum Trent Alexander-Arnold, Virgil Van Dijk, Alisson Becker și Andy Robertson. Salah crede că actuala echipă, formată în mare parte din aceiași jucători care au dominat fotbalul european sub Klopp, mai are potențial pentru a cuceri trofee.
„Motivația mea în acest sezon a fost să câștig un trofeu important și să fiu o parte esențială a succesului echipei,” a adăugat el.
Liverpool va întâlni duminică rivala Manchester United, un meci crucial în lupta pentru titlu.