Emiratele Arabe Unite: Lumea arabă nu se va lăsa condusă de Iran și Turcia

Emiratele Arabe Unite: Lumea arabă nu se va lăsa condusă de Iran și Turcia

Ministrul de Stat pentru Afaceri Externe din Emiratele Arabe Unite a declarat miercuri că lumea arabă trebuie să fie unită sub o conducere saudito-egipteană pentru a combate influențele iraniene și turce din regiune.

"Lumea se află într-un impas, iar soluția este să cooperăm în fața ambițiilor regionale din jurul nostru", a postat dr. Anwar Gargash pe Twitter. "Abordarea sectariană și partizană nu reprezintă o alternativă acceptabilă. Lumea arabă nu se va lăsa condusă de Teheran sau de Ankara. "Competiția geostrategică din regiune necesită consolidarea [unității] arabe, iar Riadul și Cairo sunt doi dintre stâlpi, în acest sens". De zeci de ani, Arabia Saudită și Iranul s-au aflat pe poziții opuse în conflictele din Orientul Mijlociu, inclusiv cu privire la Yemen și Siria – unde militanții Hezbolah, sprijiniți de Iran, luptă alături de forțele loiale președintelui sirian Bashar Al Assad. Un alt aspect controversat îl reprezintă relația din ce în ce mai strânsă dintre autoritățile de la Ankara și cele din Teheran, precum și sprijinul lor pentru Qatar, țară pe care Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Bahrainul și Egiptul au boicotat-o, susținând că ar fi unul din sponsorii mișcărilor extremiste din regiune. Iranul a salutat refuzul autorităților de la Doha de a se conforma cerințelor cvartetului arab, deschizându-și spațiul aerian și rutele comerciale. La doar câteva săptămâni de la anunțarea boicotului început la 5 iunie, Turcia s-a grăbit să semneze un acord de cooperare militară cu Qatarul, trimițând militari în prima bază permanentă din Golf de după căderea Imperiului Otoman. De asemenea, declarațiile doctorului Gargash au fost date după vizita președintelui turc Recep Tayyip Erdogan în Sudan, când cele două țări au convenit să construiască un port la Marea Roșie pentru deservirea navelor militare civile și militare, potrivit agenției de știri Anadolu din Turcia.(The National) 

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News