Din cuprinsul articolului
Tudor Arghezi, poetul cu viață de roman. Nu a fost niciodată un anonim, chiar dacă marea sa celebritate i-a adus mari suferințe!
Tudor Arghezi s-a născut ca Ion N. Theodorescu pe 21 mai 1880. Nu l-a chemat Constantin și nici „imperial” nu a fost din prima încercare.
Tudor Arghezi debutează în scris timid la 16 ani, dar devine cunoscut la 47 de ani!
Deși primele scrieri apar când avea 16 ani, primul volum de poezii apare când avea 47 de ani în 1927. Timp de două decenii de la momentul 1927 are o perioadă de glorie alternând cu încercarea închisorii antonesciene. Până la jumătatea anilor 50, a fost din nou scos din scenă de comuniști.
A acceptat să se alăture literar regimului, trăind până la 14 iulie 1967, data morții sale ca un poet agreat, aplaudat și popularizat. S-a spus că și în ultima zi a vieții a scris o poezie.
Tudor Arghezi, călugăr, ceasornicar, pamfletar
Arghezi a vrut să fie călugăr, student în Franța, dar a ajuns ceasornicar, pamfletar, deținut politic. A ajuns să aibă o casă, a vândut cireșe când nu din ce trăi. A visat și a avut mica lui tipografie care lovea cu „bilete de papagal”. Primul fiu avut dintr-o legătură pasageră, legitimată pentru scurt timp i-a creat probleme. După majorat, a fugit în Franța, dedicându-se fotografiei și filmului francez.
Casa s-a numit Conacul Mărțișor. Era pe strada care dădea în zona Văcărești, închisoarea dispărută azi, unde Arghezi a ispășit o primă condamnare politică. Ceilalți doi copii s-au numit Baruțu și Mitzura. Unul a ajuns scriitor, cealaltă, actriță și om politic.
De la el, am rămas cu nemuritorul „Zdreanță, cel cu ochii de faianță”
Arghezi și-a făcut din cei doi copii, avuți cu a doua soție, mici vedete de radio și literatură. A scris despre câinele său Zdreanță, despre fiica sa Mitzura. A publicat „Cartea cu jucării” în 1931. A cochetat cu dictatura lui Carol II, dar a urât nazismul și antonescianismul. A făcut închisoare, dar apoi, izolat de comuniștii staliniști, a ales să pactizeze cu gruparea lui Dej, a comuniștilor naționali. A fost un portdrapel literar al regimului. Deși mulți l-au urât că avea mașină cu șofer, Arghezi le-a spus: „le-am dat o tipografie întreagă, merit și eu ca ei să-mi dea măcar o mașină”.
