Editura Evenimentul si Capital

Trotuar de sticlă la Herculane, în zona pietonală. Dedesubt se vor vedea băile romane din vremea lui Antoninus Pius

Autor: | | 4 Comentarii | 1973 Vizualizari

La Herculane, turiștii și cetățenii, vor păși în curând pe trotuar de sticlă. Acesta va acoperi unele dintre cele mai importante vestigii care au fost descoperite în orașul - stațiune din Caraș Severin, și anume băile romane.

Proiectul aparține Muzeului Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din Caransebeş, care în acest an va continua cercetările la bazinele romane descoperite în urmă cu doi ani în zona pietonală din centrul istoric al localității. La final, întreaga suprafață, un trotuar lung de 80 de metri și lat de 2,5 metri, va fi acoperit cu sticlă securizată, pentu ca istoria orașului Herculane să rămână la vedere.

Primele săpături, în urma cărora s-au descoperit vestigiile, au fost realziate acum doi ani, cu ocazia reparației drumului. Acum se așteaptă finalizarea fațadei Hotelului Decebal, pentru a se săpa trotuarul, explică Adrian Ardeț, directorul muzeului din Caransebeș. ”Aceste băi au forma unor bazine terasate, de 13 – 14 metri pătrați, apa caldă scurgându-se dintr-un bazin în altul. Astfel de bazine naturale se mai găsesc doar în Asia Mică, mai exact în Turcia, la Pamukkale”, a mai explicat Ardeț. Băile romane au fost c onstruite în a doua jumătate se secolului al II-lea, în timpul Împăratului Titus Aurelius Fulvus Boionius Arrius Antoninus Pius (138-161).

Bazinele vor fi descoperite, iar la finalizarea cercetărilor vor rămâne expuse publicului, fiind acoperite cu sticlă și iluminate din interior. (Sursa foto: Expres de Banat)

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Informatii utile

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
17:07 DEZVĂLUIRI incendiare din CEx al PSD. Momentul de COTITURĂ care l-a SALVAT pe Liviu Dragnea de la debarcarea din PSD 16:07 SCANDAL MONSTRU în direct la Antena 3. EXISTĂ O CÂRTIŢĂ a SRI? În urma dezvăluirilor, CINEVA DIN PSD poate fi exclus. Alertă în politică 14:38 Războiul dintre Carmen Dan și Gabriela Firea s-a mutat la Parchet! L-a turnat omul primarului pe subalternul favoritei lui Dragnea? 14:37 Victorie amară pentru Dragnea. Există un SACRIFICIU NEŞTIUT. Puciştii vin puternic pe turnantă. NEWS ALERT 14:34 Şi totuşi, FIREA L-A ÎNVINS PE DRAGNEA înainte de CEx. Avem un nou NR. 1 ÎN PSD. Breaking news 14:09 Dragnea şi Firea AU BĂTUT PALMA ÎN CEx pentru un SCOP COMUN. De abia AZI S-A AFLAT! Funcţie importantă... 13:46 DRAGNEA anunță REMANIEREA: „Nu trebuie să rămână în GUVERN” 13:39 Dragnea A PĂŢIT-O RĂU! SĂ FIE MÂNA PUCIŞTILOR? Numai la asta nu se aştepta şeful PSD... Breaking news politic 12:25 „Problema PSD ului și a lui Dragnea nu este CORUPŢIA, ci PROSTIA ajunsă chiar la rang de VIRTUTE” 12:16 Trădare în CEx al PSD? Declaraţii incendiare ale lui Marian Oprişan: „NU MOR DE DRAGUL LUI DRAGNEA” Breaking news 12:16 Contribuția noului Binom SRI – Parchetul General la rămînerea lui Liviu Dragnea în fruntea PSD. Gândul lui Cristoiu 10:22 Scandalul din CEx ajunge la acuzații grave. Cine din PSD dă de băut PROCURORILOR pentru a scăpa de DOSARE de evaziune FISCALĂ? Alertă 10:22 Previziunea lui ION CRISTOIU despre CEx PSD: „Se va SFÂRȘI prost” 10:21 Firea a aflat detaliile murdare din CEx al PSD. Dragnea va lovi năprasnic, dar ADEVĂRATA BOMBĂ vizează două nume din Guvern 10:20 Băsescu îl face pe Dragnea cu ou și oțet: Atât de nociv încât până la sfârşitul anului va trebui să plece 09:07 DECLARAȚII la ieșirea de la ȘEDINȚA CEx. FIREA: „S-a CERUT EXCLUDEREA mea” 09:05 VOT în CEx. Majoritate covârşitoare pentru DRAGNEA. Ce se întâmplă cu RĂZVRĂTIȚII din PARTID? BREAKING NEWS 09:05 Dragnea A CÂŞTIGAT LUPTA DIN CEx al PSD! Declaraţia care spune totul. Breaking news-ul anului în politică 22:20 DRAGNEA: „Nu mă mai INTERESEAZĂ amnistia și grațierea” 16:57 Asta-i mai lipsea lui Dragnea. UN NOU ATAC ÎN TOIUL CEx al PSD de la un nume cu greutate în politică

Articole salvate