Tren anulat din cauza unor „călători” nepoftiți, care au refuzat să coboare. Foto

Tren anulat din cauza unor „călători” nepoftiți, care au refuzat să coboare. Foto Tren anulat. Sursa foto: Pixabay

Un tren a fost anulat după ce două veverițe s-au îmbarcat și una a refuzat să coboare, forțând pasagerii să îndepărteze de animalele  într-un alt vagon din spatele trenului.

Tren anulat din cauza unor veverițe

Un tren din Marea Britanie a fost anulat după ce o pereche de veverițe a urcat la bordul trenului, iar una a refuzat să coboare, a anunțat compania feroviară Great Western Railway (GWR).

Incidentul de sâmbătă a forțat serviciul feroviar din Reading, sudul Angliei, să se încheie înainte de a ajunge la aeroportul Gatwick, traseul pe care trebuia să-l parcurgă în mod normal.

Personalul a încercat să alunge călătorii nepoftiți cu blană când trenul a ajuns la Redhill, Surrey, dar o veveriță a refuzat să coboare din tren semn că i-a plăcut, a mai declarat compania feroviară GWR.

Veverițele au provocat haos după ce s-au urcat la bordul unui tren Great Western RailwayTren anulat din cauza unor veverițe  Imagine: Great Western Railway, BBC

Câteva veverițe au urcat în tren la Gomshall, fără bilete

Compania a mai transmis, de asemenea, că „putem confirma că trenul 0854 Reading - Gatwick a fost oprit la Redhill după ce câteva veverițe au urcat în tren la Gomshall, fără bilete, încălcând regulamentul feroviar”.

Purtătorul de cuvânt al căii ferate a mai subliniat că „am încercat să le dăm jos la Redhill, dar una a refuzat să plece și a fost întoarsă la Reading, ca să terminăm cu această coadă nebunatică”, au adăugat ei amuzați de situație.

Și un arici s-a urcat în tren

În timp ce animalele de companie, cum ar fi câinii, iau adesea trenurile în Marea Britanie, rozătoarele sunt un pasager mai puțin frecvent.

Se estimează că există aproximativ 2,7 milioane de veverițe gri în Marea Britanie, iar populația lor este în creștere, a anunțat Woodland Trust, o organizație caritabilă de conservare.

În decembrie, un arici a fost găsit ascuns sub un scaun de tren între Weybridge și London Waterloo. Animalul, pe nume Hector, a fost preluat de un feroviar și familia sa, informează BBC.