Trei români vor să ajungă cu bicicleta „pe Lună”

Trei români vor să ajungă cu bicicleta „pe Lună”

Trei români, Cătălin Neacșu, Mihai Emil Isar și Bogdan Guță, intenționează să traverseze cu bicicleta deșertul Atacama. Traseul este de 1500 km, iar expediția este programată să dureze timp de 21 de zile.

“De ce pe Lună? Pentru ca deșertul Atacama din America de Sud este cel mai arid loc de pe planetă, unde stațiile meteo nu au înregistrat niciun fel de precipitații de mai bine de 10 ani. Lipsa vegetației, a apei și a așezărilor omenești, te duce cu gândul la peisajele selenare”, a declarat Cătălin Neacșu.

Punctul de aterizare al expediției din luna septembrie al celor trei temerari este La Paz (Bolivia). Apoi ei vor merge cu autobuzul până la Salar de Uyuni, care va reprezenta punctul de început al călatoriei de 1800 km. Iar punctul final al călătoriei va fi la Santiago de Chile.

În ianuarie 2012, Cătalin Neacșu și Mihai Isar au ajuns cu bicicletele la altitudinea de 5840 m, pe pănțile Ojos Del Salado (cel mai mare vulcan din lume). Iar cei trei au cucerit până acum Mont Blanc, Kilimanjaro și vârful Ebrus și-au propus să escaladeze vârful cel mai înalt al fiecărui continent (7 vârfuri din 7 continente). CV-uri:

Catalin Neacșu 09.02.1978 * Traseu montan – rute diferite în munții din România atât vara, cât și iarna/ escaladări * Pe 2 Octombrie 2006, a atins Cho Oyu, 8201m, din Himalaya. * În mai 2008 a mers pe bicicletă pe Khardung La pass (Ladakh, India), 5374 m. * Ianuarie 2012 – a ajuns foarte aproape de vârful lui Aconcaqua (150 m până la vârf mai avea) vârful – 6962 m. * Ianuarie 2012 – a atins cu bicicleta altitudinea de 5840 m pe Ojos Del Salado. * Septembrie 2012 – a ajuns pe Mont Blanc 4810 m. * Iulie 2013 – a ajuns pe Elbrus 5642 m. * Aprilie 2014 – altitudine de 6000 m pe Annapurnna în Himalaya. * Iunie 2015 – a ajuns pe Ararat 5137 m.

Mihai Emil Isar 16.09.1979 * Rute diferite in munții din România pe timp de vară și iarnă/escaladări * Timp de 5 ani a participat la Carpathian Adventure, Cea mai buna pozitie: locul 4 in 2010. * Ianuarie 2012 – a mers pana la 5200 m spre Aconcaqua. * Septembrie 2012 – a ajuns pe Mont Blanc 4810 m. * Decembrie 2012 – a ajuns pe Kilimanjaro 5895 m. * Iulie 2013 – a ajuns pe Elbrus 5642 m. * Iunie 2015 – a ajuns pe Ararat 5137 m.

Bogdan Guță  16.06.1976 * Diferite rute în munții din România pe timp de vară și iarnă/escaladări. * Septembrie 2012 – a ajuns pe Mont Blanc 4810 m. * Decembrie 2012 – a ajuns pe Kilimanjaro 5895 m. * Iulie 2013 – a ajuns pe Elbrus 5642 m. * Iunie 2015 – a ajuns pe  Ararat 5137 m.

 

 

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News