Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare au depistat trei cetăţeni din Kosovo care au încercat să intre ilegal în România din Serbia, pe jos, pe la frontiera verde.
Marți seara în jurul orei 19.30, operatorul Sistemului Optronic de Supraveghere cu termoviziune din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, a observat la aproximativ 200 de metri de linia de frontieră, trei persoane care se deplasau, pe jos, dinspre granița cu Serbia spre interiorul ţării, în apropierea localităţii Beba Veche, judeţul Timiş.
Imediat, poliţiştii de frontieră au procedat la reţinerea persoanelor care nu îşi justificau prezenţa în zona de responsabilitate, conducându-i la sediul poliţiei de frontieră pentru cercetări.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt trei bărbaţi din Kosovo, cu vârste cuprinse între 25 şi 30 de ani. ”Aceştia au declarat că s-au deplasat pe jos, pe câmp și că doreau să ajungă într-un stat din vestul Europei şi au încercat să treacă frontiera din Serbia în România, pe jos, întrucât aveau interdicţie de a intra în Spaţiul Schengen. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, cele patru persoane fiind predate autorităţilor sârbe în baza acordului de readmisie”, a transmis Poliția de Frontieră Timișoara.