„Trecem prin asta împreună” Momentul emoționant dintre un lider musulman și o evreică, după atentatul din Manchester
- Ionut Gogean
- 24 mai 2017, 18:37
Un imam musulman și o femeie evreică, în vârstă de 93 de ani, s-au rugat împreună, într-un moment emoționant, pentru victimele atacului terorist din Manchester.
Bătrâna Renee Black și imamul Sadiq Patel au adus flori și s-au rugat pentru cei care au pierit în atacul sângeros. Scena emoționantă a fost surpsinsă în Piața Albert, din Manchester.
Doamna Black și imamul Patel sunt membri ai Forumului „Interfaith Blackburn” și au venit împreună în oraș pentru a-și arăta sprijinul față de victimele atacului terorist, potrivit DailyMail.
„Nu ne găsim cuvintele potrivite, de fapt niciun cuvânt nu poate să exprime prin ce trecem în aceste momente. Un singur lucru este sigur în acest moment, că trecem împreună prin aceste clipe”, a spus Patel, care se afla în preajma evreicei de 93 de ani.
Orașul Manchester a fost zguduit, luni noaptea, în jurul orei locale 22.30, de o explozie produsă pe finalul concertului susținut de cântăreața americană Ariana Grande. Cel puțin 22 persoane au fost ucise iar alte aproape 60 au fost rănite. Regatul Unite a trecut la al doilea cel mai sever nivel de alertă, premierul Theresa May convocând comisia pentru planuri de urgență Cobra.
Serviciul de Ambulanţă din Marea Britanie a anunțat că la spitalele din oraş au fost transportate 59 de victime, dar și că multe altele au fost tratate la faţa locului. Cel puțin 60 de ambulanțe s-au deplasat la locul atentatului.
Ariana Grande, solista care concerta pe Manchester Arena, a scris pe Twitter că este devastată de cele întâmplate. ”Din adâncul inimii mele vă spun că îmi pare extrem de rău. Nu am cuvinte”, a scris cântăreața pe Twitter.
NU RATAȚI EVZ DE MÂINE! ADEVĂRUL DESPRE ARHIVA SIPA. UN NOU EPISOD DIN OPERAȚIUNEA "NOI SUNTEM STATUL" VĂ PREZINTĂ DOVEZI DE NECONTESTAT!