Tranzacția Netflix – Warner Bros. provoacă neliniște la Hollywood. Operatorii de cinematografe se tem de viitor
- Bianca Ion
- 7 decembrie 2025, 09:21
Netflix. Sursă foto: PixabayAnunțul făcut vineri de Netflix și Warner Bros. Discovery, privind acordul prin care platforma de streaming urmează să preia studioul de film și serviciul WBD, a luat prin surprindere sectorul cinematografic și a alimentat temeri serioase. Tranzacția, care pune capăt unei competiții ce a implicat și Paramount Skydance sau Comcast, ar putea remodela profund o industrie încă vulnerabilă după pandemie, relatează CNBC.
Tranzacția Netflix – Warner Bros. provoacă neliniște la Hollywood
Victoria Netflix în această cursă ridică îngrijorări ample, întrucât compania nu funcționează după modelul tradițional de distribuție cinematografică. Mulți operatori se tem că achiziția va conduce la modificări radicale în programul de lansări.
„Este clar că acesta era probabil cel mai puţin dorit scenariu pentru numeroşi operatori de cinematografe. Rămâne de văzut dacă Netflix va respecta primele semnale că va menţine modelul cinematografic al producţiilor Warner Bros”, a spus Shawn Robbins, director de analiză la Fandango şi fondator al Box Office Theory.
Cinema United, organizația globală a exhibițiilor, a reacționat rapid, catalogând tranzacția drept „o ameninţare fără precedent” pentru lumea cinematografelor. CEO-ul Michael O’Leary avertizează că efectele negative s-ar resimți atât în marile lanțuri, cât și în sălile independente.

Warner Bros Discovery. Sursa foto: Facebook
Riscul reducerii numărului de filme și impactul precedentelor fuziuni
Operatorii consultați de CNBC se tem că acordul va diminua oferta de filme disponibile în cinematografe, ceea ce ar afecta direct vânzările de bilete. Cinema United estimează chiar posibilitatea „eliminării a 25% din box office-ul intern anual”.
Temerile se bazează și pe precedente. După fuziunea Disney – 20th Century Fox din 2019, numărul producțiilor destinate cinematografelor a scăzut considerabil, iar industria nu și-a revenit nici astăzi la nivelul lansărilor și încasărilor de dinainte de pandemie.
Incertitudini legate de politica de lansare a Netflix
Deși co-CEO-ul Netflix, Ted Sarandos, a declarat că filmele Warner Bros. „vor continua să fie lansate în cinematografe”, rămâne neclar în ce condiții. Netflix nu a respectat niciodată fereastra clasică de exclusivitate de 70–90 de zile și a preferat lansările rapide pe platformă.
După pandemie, industria a renegociat ferestre mai scurte, de 30–45 de zile, dar Netflix nu a adoptat acest format. De obicei, producțiile sale ajung în cinematografe doar pentru proiecții speciale sau pentru a îndeplini criteriile de eligibilitate la premii.
O altă problemă este faptul că Netflix nu publică în mod transparent încasările din box office, ceea ce ridică întrebări despre respectarea standardelor Warner Bros. privind raportarea rezultatelor. În pofida acestui lucru, contractele WBD privind lansările cinematografice sunt stabilite până în 2029, iar orice cumpărător — inclusiv Netflix — este obligat să le respecte în următorii patru ani.
„Rămâne de văzut” cât va dura angajamentul Netflix
Un operator intervievat de CNBC a sintetizat incertitudinea din industrie: „Operatorii de cinematografe nu pot decât să creadă ceea ce spune Netflix. Au promis că vor continua lansările Warner Bros., dar rămâne de văzut ce înseamnă asta: o săptămână, patru săptămâni sau deloc”.
El a adăugat că „Netflix ar trebui să-şi schimbe fundamental filosofia corporativă, orientată către streaming. Deocamdată, perspectiva nu este încurajatoare”.