Traian Băsescu are soluția pentru ieșirea din criză

Traian Băsescu are soluția pentru ieșirea din criză Sursa foto: arhiva EVZ

Fostul președinte Traian Băsescu propune repornirea de urgență a economiei prin demararea marilor proiecte guvernamentale de dezvoltare. Fostul președinte prezintă patru potențiale investiții, indicând sursele de finanțare și condițiile de realizare.

Într-o postare pe Facebook, fostul președinte, în prezent europarlamentar, îl provoacă pe premierul Ludovic Orban să demareze un program de investiții în proiecte de dezvoltare națională, menit să ducă la relansarea economiei. El susține că marile companii private, precum Dacia, Ford, Lakfin, care acționeză în Româniam au un management suficient de pregătit pentru a reporni atunci când vor considera că își pot derula afacerile, astfel încât Guvernul nu trebuie să-și facă griji pentru ele.

În postarea sa, Traian Băsescu susține că soluția sunt împrumuturile masive de la instituțiile financiare, precizând că că ar fi făcut acest lucru în timpul crizei din 2010, dacă UE ar fi ridicat restricțiile de deficit bugetar, așa cum a făcut-o acum, și ar fi dat statelor dreptul de  a da garanții de stat fără limite.

Băsescu a adăugat că un astfel de program poate fi lansat în patru săptămâni, dacă premierul dorește să-l implementeze.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Aș împrumuta 8 miliarde Euro de la BEI și aș relansa proiectul autostrăzii Transilvania. De ce acest proiect? Pentru că am proiecte de execuție pe tronsoane de la Brașov până la Borș. Pentru că sunt viaducte, poduri și tronsoane de autostradă începute și abandonate și care se degradează în lipsa finalizării.

Licitație? Exclus! Atunci când a fost lansat proiectul, Ministerul Transportului a avut evaluarea prețului pe kilometru calculat de comisia ministerului. Aș actualiza prețul cu inflația, aș adăuga un profit de 10 la sută și aș atribui lucrarea prin negocierte directă pe tronsoane numai constructorilor români.

Pentru că până la la criză de dragul atribuirii lucrărilor numai firmelor străine distrugând constructorii români, din împrumut aș plăti datoriile statului față de constructori. În costul lucrării aș introduce un cost mediu al forței de muncă de 1.500 Euro net pe salariat în construcții. Aș garanta credite pentru capital de lucru necesar reluării activității IMM-urilor care fac producție de componente necesare contractorilor principali. Este singura soluție ca românii care au revenit în țară și au lucrat ca și constructori să rămână în țară”, a arătat Băsescu.