Tragedie in portul Constanta. Macaragiu decedat la locul de munca
- Feri Predescu
- 24 noiembrie 2018, 19:38
Echipajele ISU Dobrogea au fost alertate să intervină pentru salvarea unui bărbat care zăcea inconștient, la 30 metri înălțime, în cabina unei macarale din Portul Constanța Sud Agigea. Macaragiul nu a mai putut fi salvat, decedase.
Tragedia a avut loc, în această după amiază, când salvatorii ISU Dobrogea au fost sesizați că o persoană zace, inconștientă, în cabina unei macarale din portul Constanța Sud Agigea, la poarta 10 a portului. Spațiul în care era căzut bărbatul se afla la o înălțime de aproximativ 30 de metri, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Dobrogea, Anca Chiriță.
Pentru coborârea victimei au intervenit opt pompieri cu autoscara mecanică și o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, plus o ambulanță SAJ, tip C. Macaragiul, un bărbat de 55 de ani, din Techirghiol, nu a mai putut fi salvat, fiind declarat decedat. Poliția port și ITM investighează împrejurările și cauzele decesului.