Tragedie în alpinism, după o ascensiune istorică pe Langtang Lirung. Un alpinist slovac și-a pierdut viața în Nepal

Tragedie în alpinism, după o ascensiune istorică pe Langtang Lirung. Un alpinist slovac și-a pierdut viața în Nepal

Alpinistul slovac Ondrej Huserka a murit joi în urma unui accident tragic în timpul coborârii de pe vârful Langtang Lirung, în Nepal. Huserka, în vârstă de 34 de ani, a căzut într-o crevasă după ce a realizat o ascensiune istorică pe versantul estic al muntelui de 7.234 de metri. Asociația slovacă de alpinism a anunțat despre acest incident devastator, precizând că familia și prietenii săi trebuie să facă față grelei pierderi.

Detalii despre accident

Pe 30 octombrie 2024, alpinistul ceh Marek Holeček și partenerul său slovac Ondrej Huserka au reușit prima ascensiune de succes a Langtang Lirung pe faţa de est a vârfului. Din păcate, Ondrej a murit în timpul coborârii din 31 octombrie, după ce a căzut într-o crevaă.

Potrivit relatărilor partenerului său de escaladă, Marek Holecek, Huserka a căzut opt metri, aterizând pe o suprafață înclinată, apoi a continuat să alunece pe un labirint de gheață. Holecek a reușit să ajungă la el prin rapel, însă Huserka era grav rănit și nu-și mai putea simți picioarele, iar brațele îi erau paralizate.

Marek a ajuns la el când încă era în viață și a încercat să-l scoată afară înainte să-și dea seama că rănile lui Ondrej sunt prea grave. Holecek a rămas cu Huserka timp de patru ore, până când alpinistul slovac a decedat.

Organizația SHS James a explicat că a fost imposibilă lansarea unei operațiuni pentru recuperarea corpului lui Huserka din cauza condițiilor meteorologice dificile. În ciuda eforturilor, vremea nefavorabilă a împiedicat accesul echipelor de salvare.

Slovak Mountaineer Ondrej Húserka Missing After Himalaya ...

Foto: czechjournal.cz

Langtang Lirung, un munte greu de cucerit

Langtang Lirung este cel mai înalt vârf al Langtang Himal, care este o subramură a lanțului himalayan nepalez. În lista celor mai înalți 100 de munți din lume Langtang Lirung se plasează pe locul 99.

Deși nu este un munte înalt față de standardele vârfurilor majore din Himalaya, Langtang Lirung se remarcă prin relieful său cu pereți verticali cu o mare diferență de nivel față de terenul înconjurător.

De exemplu, este cu 5.500 de metri peste Trisuli Gandaki aflat la vest. Fața sudică a Langtang Lirung a rezistat mult timp încercărilor de cățărare. Conform Indexului Himalayan, au existat 14 ascensiuni ale Langtang Lirung (în 1978, 1980, 1981, 1982, 1986, 1988, 1989, 1992, 1994 și 1995), mai ales pe rutele de pe fețele de sud-est sau sud; și 13 încercări nereușite de a ajunge la vârf.

Ondrej Huserka era un alpinist respectat

Ondrej Huserka era recunoscut ca unul dintre cei mai buni alpiniști slovaci, având la activ ascensiuni impresionante în Alpi, Patagonia, munții Pamir și Himalaya. Realizările sale l-au consacrat ca o figură importantă în comunitatea internațională de alpinism. Această tragedie reamintește de incidentul din 2009, când alpinistul sloven Tomaz Humar a murit în timpul unei ascensiuni solo pe versantul sudic al masivului Langtang Lirung. Această zonă montană rămâne periculoasă, iar riscurile alpinismului în regiune sunt evidente, chiar și pentru cei mai experimentați alpinști.