Tragedie aviatică! Areonava s-a prăbușit. Toți pasagerii au murit!

Tragedie aviatică! Areonava s-a prăbușit. Toți pasagerii au murit!

În total, şapte persoane şi-au pierdut viaţa în urma prăbuşirii unui avion de mici dimensiuni în centrul Canadei, a anunţat joi Biroul naţional pentru securitatea transporturilor (BST), care a trimis anchetatori la faţa locului, relatează AFP.

Un monomotor de tip Piper PA-32 transportând un pilot şi şase pasageri, decolat de pe un mic aeroport de la periferia oraşului Toronto, s-a prăbuşit în jurul orelor 17.00 (22.00 GMT) miercuri seară într-o zonă împădurită la câţiva kilometri de destinaţie, aeroportul din Kingston, în provincia Ontario (centru), potrivit informaţiilor oferite de poliţie.

„Anchetatori noştri sunt la locul accidentului pentru a documenta ce au găsit, a face fotografii epavei, a observa starea motorului şi starea generală a aparatului”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al BST, Alexandre Fournier.

Avionul era înmatriculat în Statele Unite, dar autorităţile nu au precizat dacă era un zbor privat sau comercial. Nicio informaţie despre identitatea pasagerilor nu a fost comunicată.

„Vom încerca să recuperăm înregistratoarele de la bord pentru a vedea ce putem avea ca informaţii, ca date de zbor”, a adăugat purtătorul de cuvânt, subliniind că este „prea devreme pentru a stabili cauzele accidentului”.

În cursul anchetei, care poate dura mai multe luni, vor fi fi audiaţi mai mulţi martori, printre care controlorii de zbor, iar condiţiile meteorologice, precum şi datele radar vor fi studiate pentru elaborarea raportului final, notează AFP.