Superstițiile și tradițiile de Bobotează au fost transmise, din generație în generație, în aproape toate zonele țării și s-au păstrat până astăzi.

În satele bănăţene, bătrânii şi femeile ţin post negru în ajunul Bobotezei, iar a doua zi se mănâncă piftie pentru a avea belşug tot anul şi se pregătesc sarmalele pentru Sfântul Ioan.

''În satul nostru cărăşean, Iordănitul are loc doar în Ajunul Bobotezei. Bătrânii ţin post negru pentru iertarea păcatelor, dar pentru cei mai tineri, gospodinele pregătesc o masă de post, cu douăsprezece feluri de mâncare, după numărul zilelor Sărbătorii Naşterii Domnului. Bunica făcea colivă cu nucă îndulcită cu miere de albine, orez fiert, borşul de urechiuşa babei, care acum sunt abia încolţite de sub zăpadă, pe la margini de pădure, borş de fasole albă cu aluat de post, plăcintele cu varză murată sau plăcintele cu mac şi stafide. Toate aceste bucate sunt aşezate pe masa curată şi nimeni nu se atinge de ele până ce preotul nu vine să le sfinţească. Sub faţa de masă se aşează smocuri de fân şi sare, pentru belşugul casei'', a povestit, pentru Agerpres, Paulina Bonc din Timişoara.  Femeia a mai spus că, în această zi, nimeni nu se ceartă în casă, nu se dă nimic cu împrumut, iar focul din vatră va rămâne aprins toată noaptea, pentru ''a păzi casa de rele''.

 

”Apele se prefac pentru o clipă în vin şi primesc puteri de purificare şi vindecare”

Aghiasma Mare este păstrată cu străşnicie în locul cel mai curat din casă, această apă sfinţită fiind considerată ca având foarte mari puteri tămăduitoare şi de alungare a duhurilor rele, urmându-i puterii Sfintei Împărtăşanii. Conform unei superstiţii, când clopotul de la biserică a bătut ultimul ceas al zilei, cerurile se deschid, iar harul Duhului Sfânt se revarsă asupra apelor ce se prefac pentru o clipă în vin şi primesc puteri de purificare şi vindecare. De aceea, localnicii de pe lângă ape se scaldă goi, având credinţa că astfel se vor vindeca de toate bolile.

 

Tot în Ajunul Bobotezei, înainte de aprinderea focului, gospodinele strâng cenuşa din sobă şi o păstrează până în primăvară, când se presară pe straturile cu legume, pentru a le face rodnice. "Înainte, dacă în această dimineaţă pomii erau încărcaţi cu promoroacă, aveau să dea rod bogat. Tot în această zi este aşteptat şi preotul, cu o masă împodobită special. Sub faţa de masă se pune fân sau otavă, iar în fiecare colţ al mesei se aşează câte un bulgăre de sare. Pe masă se pun 12 feluri de mâncare, iar până la sosirea preotului nimeni nu se tinge de mâncare. Cântând Iordanul, preotul îi sfinţeşte cu busuiocul pe toţi cei din casă, după care aceştia sărută crucea", afirmă fostul director al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, prof. Gheorghe Ţunea. Fânul de sub faţa de masă şi bulgării de sare se adaugă în hrana animalelor pentru a le feri de farmece, de boli şi de duhurile rele. În acelaşi scop era folosită şi agheasma luată de la preotul care a venit cu Iordanul.

"În ajunul Bobotezei, când preotul din satele cărăşene intră în case cu ”botezul”, stropindu-le atât pe acestea, cât şi pe credincioşii care locuiesc în ele cu apă sfinţită în acea zi, fetele pun mărgelele pe care le poartă de-a lungul anului în prag, pentru a se trece peste acestea. Apoi, respectivele mărgele, precum şi câteva fire de busuioc primite de la preot, le pun sub pernă, pentru a visa băiatul cu care se mărită. După cum se ştie, busuiocul este folosit ca plantă cu calităţi afrodisiace, mijloc de a atrage iubitul", a mai explicat Gheorghe Ţunea, pentru Agerpres.

La Bobotează, credincioşii vin la biserică şi aduc câte o găleată cu apă luată din râu, pentru a fi sfinţită (molitva). La găleată se leagă busuioc, pentru proprietăţile sale fecundatoare, fertilizante şi pentru a alunga duhurile rele, dar şi firicele de lână, care semnifică puritatea dar şi prosperitatea, bogăţia. De la biserică, credincioşii merg la râu, unde se încheie slujba de sfinţire a apei - aghiazma. Acum, se obişnuieşte ca fetele să rupă firicele de busuioc de la steagul mare, adus de la biserică. Acestea se pun în apă, pentru a-l păstra tot anul, în credinţa că vor avea noroc în dragoste. Pe ascuns, acest lucru este practicat şi de unele femei căsătorite, a mai spus prof. Gheorghe Ţunea.

Batistele norocoase

 

În comuna dâmboviţeană Morteni are loc, de Bobotează, un obicei unic, constând în împodobirea unor prăjini de aproximativ 14 metri cu geavrele (batiste), potrivit căruia fetele care cos cele mai multe batiste vor avea şansele mai mari să se mărite în anul care începe.

Cuvântul ''geavrea'' vine din limba turcă. Pentru un singur steag sunt necesare 1.000-1.500 de batiste. Geavrelele sunt legate pe prăjină numai cu ajutorul betelor - nişte panglici lungi de 2-4 metri, în prinderea lor pe prăjini nefolosindu-se cuie. În vârful prăjinilor se montează o cruce şi un buchet de busuioc. Responsabilitatea împodobitului le revine celor mai pricepuţi stegari, ziua de 5 ianuarie fiind dedicată acestei activităţi.

Tinerii satului continuă tradiţia şi, an de an, împodobesc cele patru steaguri, reprezentative pentru cele patru zone ale satului: Centrul, Braniştea, Florica şi Băjenari. În dimineaţa de Bobotează, geavrelele sunt sfinţite de preot, iar steagul este purtat prin sat. Locuitorii comunei le oferă tinerilor care vin cu geavrelele bani sau produse ca să le treacă pragul gospodăriilor. Se spune că steagul le va aduce noroc. După 8 ianuarie, tinerii desfac geavrelele şi le înapoiază fetelor. Prăjinile se urcă în podul unei case, unde stau până la Crăciunul următor, când vor fi duse la biserică pentru a fi sfinţite.

 

”Hâzii” alungă spiritele rele

 

Seara ajunului de Bobotează este momentul în care satul Chintelnic din judeţul Bistriţa-Năsăud este animat de către "Hâzi" - colindători costumaţi cât mai ciudat şi înfricoşător, care alungă spiritele rele din casele oamenilor şi pregătesc venirea preotului cu crucea. "Hâzii de la Chintelnic" reprezintă un obicei păgân vechi de sute de ani şi presupune ca tinerii să îşi sluţească înfăţişarea, purtând haine ponosite, acoperindu-şi faţa cu făină sau purtând măşti, după care să colinde din casă în casă, pentru a alunga influenţele malefice. Personajele întruchipate de către "Hâzi" sunt, de fiecare dată, dintre cele mai diverse: Moartea, preotul, mirele şi mireasa, nuntaşi, drăcuşori, ofiţeri, moşi şi babe.

Aceştia aduc veselie în casele în care intră, iar gazdele îi răsplătesc cu ţuică, gogoşi şi prăjituri, după care fac glume pe seama lor, în încercarea de a descoperi cine se ascunde în spatele măştilor. După trecerea "Hâzilor", în ziua de Bobotează, preotul din Chintelnic merge cu crucea pe la fiecare casă şi stropeşte încăperile cu agheasmă, pentru ca sătenii să aibă de sănătate şi spor în nou al.

 

Fuiorul de cânepă din traista preotului

 

În satele de la Dunărea de Jos s-a păstrat obiceiul ca femeile, când preotul umblă cu botezul din casă în casă, stropind cu agheasmă, să-i pună în traistă un fuior de cânepă, pentru ca în firele lui să se încâlcească toate relele anului, se arată într-o informare prezentată vineri de reprezentanţii Serviciului Tradiţii şi Obiceiuri din cadrul Centrului Cultural Dunărea de Jos din Galaţi.

Potrivit sursei citate de Aderpres, în localităţile Movileni, Şendreni şi Braniştea, femeile primesc ceata Chiraleiesei, care înconjoară casa şi grajdurile, sunând din talăngi şi urând a bleşug. Se aprinde apoi pe un tăpşan un foc de paie şi frunze uscate peste care flăcăii joacă Ardeasca, sărind peste flăcări, prin fumul gros, pentru a se curăţi şi a se feri de boli.

Târziu în noapte, fetele şi flăcăii pun de aflarea rodului. Împreună merg în grădină, taie crenguţe de pomi feluriţi şi le aşază într-o oală la căldură. Se spune că, după cum va înverzi fiecare, aşa va fi anul de bun în fructe. La Şerbeşti, Condrea şi Salcia s-a păstrat obiceiul ca fetele de măritat să-şi pună sub pernă o rămurică de busuioc "furată" de la preot, iar seara să mănânce o turtă de făină foarte sărată, fără a bea strop de apă, pentru a-şi putea visa ursitul. Mai mult, fecioarele care alunecă pe gheaţă în ziua de Bobotează pot fi sigure că se vor mărita în timpul anului.

 

Porumbelul alb

 

Preoţii Parohiei ortodoxe Întorsura Buzăului vor sfinţi sâmbătă, de Bobotează, Râul Buzău, în prezenţa câtorva sute de credincioşi. Conform tradiţiei, preoţii vor arunca crucea în apa Buzăului şi vor înălţa un porumbel alb deasupra acesteia.

"Vom săvârşi Utrenia şi sfânta Liturghie la biserică, iar în jurul orei 10,30-11,00, aşa cum e tradiţia, cu cai, cu prapuri şi cu oamenii de bună-credinţă din parohia noastră vom pleca în alai, aşa cum făceau moşii şi strămoşii noştri, spre Buzău, care este ca un Iordan pentru noi. Vom sfinţi apa râului şi apoi vom arunca sfânta cruce, iar câţiva tineri vor sări după ea. În fiecare an sunt mulţi tineri care se întrec să o aducă la mal. Apoi vom înălţa un porumbel alb ca să avem pace, iar oamenii vor lua aghiasmă", a declarat, pentru Agerpres, preotul Ciprian Popica.

Preoţii de la Catedrala Ortodoxă din Sfântu Gheorghe vor sfinţi anul acesta aproape 2.000 de litri de apă, pe care îi vor împărţi credincioşilor la slujba de Bobotează. Preoţii spun că Aghiasma Mare este bună pentru "tămăduire sufletească şi trupească" şi poate fi băută, conform canoanelor bisericeşti, doar în următoarele opt zile de la sfinţire, iar în restul anului "numai în caz de mare necaz", la îndemnul duhovnicului şi numai de către persoanele care au ţinut post.

În urmă cu mai mulţi ani, de Bobotează se făcea un pelerinaj pe malului Râului Olt care trece prin municipiul Sfântu Gheorghe, unde preoţii ortodocşi sfinţeau apele, dar obiceiul nu s-a mai păstrat pentru că în albie s-au făcut lucrări de îndiguire, iar terenul este accidentat.

 

Tradiții și de Sfântul Ioan Botezătorul

 

Toţi cei care poartă numele de Ion sau Ioana sunt udaţi în ziua Sfântului Ioan Botezătorul, în râul ce trece pe lângă biserica din satul sibian Tălmăcel, unde câţiva "juni" îmbrăcaţi în costume tradiţionale româneşti păstrează de la Marea Unire obiceiul "Udatul Ionilor", potrivit potrivit portalului de turism al judeţului, www.sibiu-turism.ro.

După slujba religioasă, spre râul din sat porneşte un alai format din feciori călări ce poartă steaguri tricolore, îmbrăcaţi tradiţional, un car alegoric tras de boi împodobiţi cu ţesături şi mărgele şi mai în urmă măgăruşii cu moşul şi baba din paie. Ajunşi la râu, "junii" îi udă rând pe rând pe toţi ce poartă numele de Ion sau Ioana doar pe cizme, într-un ritual de purificare.

"Udatul Ionilor este obiceiul cu care Tălmăcelul şi locuitorii lui se identifică. Vechimea acestui obicei nu poate fi stabilită cu exactitate. Sunt oameni care povestesc că obiceiul ar fi strâns legat de Marea Unire de la 1918, alţii spun că ar fi legat de construirea bisericii din sat, în secolul al XVIII-lea. După ce s-a construit biserica din sat, s-au adus şi clopotele de la Viena, iar garda cu călăraşi s-a dus să le aducă. Se pare că au intrat în sat de Sfântul Ioan şi de atunci a rămas tradiţia", a povestit Ilie Rotaru, pentru Agerpres.

După ce toţi cei care poartă numele Sfântului Ioan şi-au primit botezul, feciorii, fetele, localnicii şi turiştii se îndreaptă spre punctul central al satului: piaţeta din faţa bisericii. Aici, în Uliţa Mare, are loc tradiţionalul joc, după ordinea binecunoscută: sârba, învârtita, haţegana, jiana şi hora. Folcloric, Udatul Ionilor marchează încheierea ciclului sărbătorilor de iarnă, deschis pe 6 decembrie, de Sfântul Nicolae, prin constituirea cetei de feciori şi continuat prin colindatul întregului sat de Crăciun. "Udatul Ionilor" de la Tălmăcel este urmat de sărbătoarea Burduhoşilor din localitatea Cârţa, judeţul Sibiu.

 

Balul Ionilor

 

În fiecare an, în preajma sărbătorii Sfântului Ioan Botezătorul, localnicii din comuna Lunca Tecii organizează Balul Ionilor, un eveniment unic în judeţul Mureş prin modul de păstrare a aceste tradiţii populare.

Balul Ionilor începe cu tradiţionala paradă a călăreţilor care, după un scenariu păstrat din vechime, anunţă locuitorii din toate satele comunei - Sântu, Frunzeni, Băiţa, Logig şi Lunca Tecii - să vină la bal. Tinerii călăreţi sunt întâmpinaţi în mijlocul satului Lunca Tecii de către un staroste, care le urează, în versuri, bun venit şi le trasează sarcinile pe care le au de urmat până la ora balului: "Măi feciori, măi, faini gătaţi/Pe cai mândri şerşelaţi (ţesălaţi, n.r.)/Bine că ne întâlnim/Că e vremea să pornim/Bine că ne adunăm/Că îi vremea să plecăm/Ş-un An Nou cu bucurie/La tot omul să urăm!/Da'nainte a pleca/ Musai de a închina/ Un jinars bun de prună/Din astă ploscă bătrână!".

Alaiul pleacă apoi să anunţe fiecare sătean, îi îndeamnă pe toţi să se îmbrace în port popular şi să meargă la bal. Călăreţii sunt întâmpinaţi, în general, de către cei care au câte un Ion, Ioan sau Ioana în familie, care le oferă ţiucă şi vin fiert. Bineînţeles că între invitaţi este şi primarul comunei, căruia i se adresează invitaţia chiar în faţa Primăriei: "Azi cu călăreţi venim/ Un an bun să vă dorim/ Şi la bal să vă poftim! Şi venim la Primărie/ Ca toată lumea să ştie că azi steagurile-s în soare/ Şi la Luca-i sărbătoare!".

În timpul obiceiului, şeful călăreţilor trebuie să îşi dovedească vitejia luând, din mersul calului, colacul de pe o găleată cu apă. Dacă nu poate să ia colacul şi, în acelaşi timp, să răstoarne găleata, va fi udat cu apa din găleată. În tot acest timp, caii au legat la căpăstru câte un colac. După lansarea invitaţiilor la bal şi după actul de vitejie al căpeteniei călăreţilor, sătenii îmbrăcaţi în port popular, cu pălinca şi colacul în frunte, se adună în faţa Primăriei să cinstească Sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul, iar apoi participă la Balul Ionilor.

De obicei la acest bal participă între 250 şi 300 de persoane.