La o zi după ce actorul Tom Cruise a înjurat şi a ameninţat că va concedia pe oricine nu va respecta regulile sanitare în timpul filmărilor pentru „Misiunea imposibilă 7”, 5 membri ai echipei de producţie au decis să părăsească platourile de filmare din Marea Britanie.
Megastarul american i-a surprins recent pe doi dintre membrii staff-ului că nu au păstrat distanţa impusă de pandemia de coronavirus şi a avut o criză de furie la adresa acestora. Înjurăturile şi ameninţările cu ruperea contractului de muncă i-au vizat ulterior pe toţi cei care participa la turnarea filmului.
Dincolo de faptul că deţine rolul principal (n.r. – Ethan Hunt), Tom Cruise se ocupă şi de producţia filmului a cărui realizare a fost întârziată oricum mai multe luni din cauza cazurilor de Covid-19.
Tom Cruise a cedat nervos din cauza nepăsării altora
În plus, frustrarea acestuia provine şi din faptul că el a investit 500.000 de lire sterline din banii săi pentru a cumpăra o navă de croazieră, cu scopul a oferi izolare staff-ului. În octombrie, actorul american în vârstă de 58 de ani a trebuit să treacă şi peste faptul că la filmările din Italia, 12 membri din echipa de producţie au contractat Covid-19.
După acel episod, starul din Top Gun a devenit şi mai implicat cu privire la respectarea regulilor sanitare pe platourile de filmare şi a început să verifice zilnic dacă oamenii le respectă sau nu. În acest context, când i-a văzut pe cei doi membri ai care au încălcat normele de prevenire a răspândirii pandemiei de coronavirus, Tom Cruise şi-a pierdut controlul.
Reacţiile lui nu au fost pe placul anumitor colaboratori, astfel că în prezent echipa de producţie trebuie să se descurce fără 5 dintre aceştia. Conform jurnaliştilor tabloidului The Sun, tensiunile nu sunt noi pe platourile de filmare de la a 7-a parte a francizei Misiune imposibilă, dar se pare că acum au atins apogeul.
Scandalul a continuat după descărcarea nervoasă
O altă discuţie pe ton foarte ridicat a urmat şi după ce The Sun a dezvăluit cum Tom Cruise şi-a înjurat colaboratorii şi i-a ameninţat că îi va concedia. O sursă a spus: „Prima izbucnire a fost mare, dar lucrurile nu s-au mai calmat de atunci.
Tensiunea se construiește de mai multe luni și aceasta a fost ultima picătură. De când a devenit public, a existat mai multă furie și mai mulți angajați au plecat. Dar Tom pur și simplu nu mai poate să suporte deloc după toate eforturile depuse doar pentru a continua să filmeze.
El este supărat că alții nu o iau la fel de serios ca el. În cele din urmă, el este cel care poartă responsabilitatea dacă nu merge bine.” În acest context, Spencer MacDonald, reprezentantul Bectu (n.r. - Uniunea de radiodifuziune, divertisment, comunicații și teatru, fostă Uniune de radiodifuziune, divertisment, cinematograf și teatru, a devenit un sector al sindicatului Prospect din Regatul Unit la 1 ianuarie 2017 în urma fuziunii BECTU cu Prospect.), a spus:
„După un an foarte dificil pentru freelancerii care lucrează în industrie, ultimul lucru pe care îl merită echipele de producţie este o vedetă multimilionară de la Hollywood care țipă abuziv și îi amenință cu pierderea locului de muncă.”
Tom Cruise şi-a înjurat colaboratorii din cauza Covid-19. Cuvinte grele la filmări
sursa: thesun.co.uk