Nou război între interpretele de muzică populară. Angela Rusu a provocat un adevărat scandal, după o serie de acuzații puțin măgulitoare la adresa unora dintre cele mai cunoscute colege de breaslă.
Folcloristele sunt în centrul unui nou scandal, după ce Angela Rusu a avut o apariție care a încins spiritele prin declarațiile sale fără perdea.
„Elena Merișoreanu nu are talent”
Angela Rusu și-a criticat fără rețineri colegele de breaslă, în emisiunea lui Cătălin Măruță de la Pro TV.
Întrebată de acesta care sunt vedetele din folclor care nu prea se pot lăuda cu talent muzical, Angela Rusu a menționat două nume. Despre Elena Merișoreanu a afirmat că pur și simplu nu are talent, lucru valabil și în cazul Savetei Bogdan. „Elena Merișoreanu nu are talent. Al doilea nume e Saveta Bogdan”, a răspuns artista.
„Când te latră o cățea, nu întorci capul”
Elena Merișoreanu nu a stat pe gânduri și i-a dat o replică pe măsură interpretei din Ardeal. „Nu cred că aș fi putut să stau atâția ani la un mare ansamblu fără talent, am fost iubită de public și de media. Și după 60 de ani scenă lumea mă iubește. Pentru mine, soliștii nu sunt decât cei care au piese la radio.
Nu știu dacă cea care a făcut aceste afirmații este în măsură să categorisească soliștii. Persoana respectivă a vrut un pic de scandal, nici nu pot să mă pronunț și nici nu are rost să o bag în seamă.
La noi există o vorbă din bătrâni: «când te latră o cățea, nu întorci capul, doar când te latră un dulău. Până acum, nu m-a lătrat niciun dulău!»
Să fie sănătoasă, să se bucure de costumele ei țigănești și de videoclipurile cu rochii decoltate! Noi am slujit cu sfințenie folclorul românesc. Ea nu trebuia să facă această departajare.
Îmi trimit mesaje soliștii din țară să nu-mi bat capul cu această femeie! Ea, prin Ardeal, nu e pe nici măcar un afiș!”, a declarat Elena Merișoreanu, pentru Click!
Laura Lavric „e perversă, rea și invidioasă”
În colimatorul Angelei Rusu a intrat un alt nume mare al scenei muzicii populare. Despre Laura Lavric (foto jos) susține că ar fi cea mai perversă, rea și invidioasă cântăreață din România. În plus, ar fi vorbit-o de mai multe ori pe la spate.
„A vorbit foarte urât la adresa mea. A zis că cine sunt eu, că nu știu să cânt?! M-a făcut în toate felurile. E cea mai prefăcută, îi vorbește pe toți artiștii. Vorbește foarte urât. Acum e cu tine la masă, iar apoi te-a bârfit, în secunda doi.
Oamenii nu sunt după cum îi vezi. Laura Lavric e perversă, rea, invidioasă. Doamna cântecului românesc, moldovenesc, ce hit aveți, nu vă supărați? Oare ce caut eu, aici, lângă Măruță, și de ce sunt invitată de ani buni? Pentru că nu mă știe lumea?!”, a mai afirmat Angela Rusu, în aceeași emisiune.