Toată lumea stă cu ochii pe Marea Britanie. Cum se desfășoară campania anti-COVID -19

Marea Britanie a început, marți, să administreze celor mai vulnerabile persoane primele doze de vaccin împotriva noului coronavirus, în speranța că această campanie istorică, prima dintr-o țară vestică, va fi „un mare pas înainte” în lupta sa împotriva pandemiei.

Marea Britanie a început, marți, să implementeze vaccinul împotriva Covid-19, dezvoltat de laboratorul american Pfizer și partenerul său german BioNTech.

Margaret Keenan, în vârstă de 90 de ani, a devenit primul pacient din lume care a primit vaccinul. „Mă simt atât de privilegiată să fiu prima persoană vaccinată împotriva Covid-19, este cel mai bun cadou de ziua mea la care aș fi putut spera”, a spus femeia, care va împlini 91 de ani săptămâna viitoare, sub fulgerele blitzurilor fotografilor veniți la Spitalul Coventry din centrul Angliei, scrie France 24.

„Acest lucru înseamnă că, în sfârșit, voi putea să petrec timpul cu familia și prietenii mei de Anul Nou, după ce am stat singură o mare parte a acestui an”, a adăugat ea.

„Ziua de astăzi marchează un mare pas înainte în lupta Marii Britanii împotriva coronavirusului”, a declarat premierul conservator Boris Johnson . „Dar vaccinarea în masă va dura timp”, a avertizat el, solicitând continuarea respectării restricțiilor în vigoare.

În timp ce Marea Britanie este țara europeană cea mai afectată de criza sanitară Covid-19, înregistrând peste 61.000 de decese, Boris Johnson speră să inverseze tendința punând în circulație vaccinul Pfizer și BioNTech înaintea SUA și Uniunii Europene.

40 de milioane de doze comandate

„Folosirea acestui vaccin marchează o schimbare decisivă în lupta împotriva pandemiei”, a declarat unul dintre liderii serviciilor de sănătate britanice (NHS), Simon Stevens. „Personalul NHS este mândru să deschidă calea devenind primul serviciu de sănătate din lume care începe vaccinarea”.

Au fost comandate aproximativ 40 de milioane de doze de vaccin de la Pfizer și BioNTech. Deoarece sunt necesare două doze per persoană, acest lucru va permite vaccinarea a 20 de milioane de oameni din cei 67 de milioane de locuitori ai țării.

Aproximativ 800.000 de doze ar trebui să fie disponibile în prima săptămână. În Anglia, Țara Galilor, Scoția și Irlanda de Nord, se acordă prioritate rezidenților și angajaților caselor de bătrâni.

Autoritățile speră să vaccineze cele nouă categorii prioritare până în primăvară, care includ persoanele de peste 50 de ani, îngrijitorii și persoanele cu risc. Ele reprezintă 99% din decesele cauzate de Covid-19.

De la Regina Elisabeta, la Rolling Stones

Potrivit ziarelor britanice, Regina Elisabeta a II-a, în vârstă de 94 de ani, și soțul ei, prințul Philip, de 99 de ani, vor fi vaccinați în curând. Ar putea face acest lucru chiar în public, pentru a încuraja cât mai mulți oameni să se vaccineze și pentru a-i contracara pe cei anti-vaccin.

Ar putea fi implicați și alte vedete sau influenceri de pe rețelele de socializare, tabloidul The Mirror citându-l pe cântărețul Bob Geldof sau pe chitaristul Rolling Stones, Ronnie Wood.

Ministrul britanic al Sănătății a declarat că este gata să fie vaccinat în direct la televizor.

40% dintre britanici, „destul de încrezători”

Implementarea vaccinului servește drept test pentru rețelele de distribuție ale Pfizer și BioNTech, în condițiile în care dozele vaccinului trebuie păstrate la o temperatură de -70 grade și maximum cinci zile într-un frigider classic.

În plus față de provocările tehnice, autoritățile s-au angajat într-un exercițiu pedagogic pentru a-i convinge pe britanici de importanța vaccinării, temându-se să întâmpine scepticismul unora.

Potrivit unui sondaj publicat de YouGov, luni, 28% dintre britanici sunt „foarte încrezători” în siguranța vaccinului Pfizer/ BioNTech și 40% „destul de încrezători”, în timp ce 23% afirmă că „nu sunt foarte încrezători” sau „nu sunt deloc încrezători”.

 

Foto: Facebook/Boris Johnson