Mazilirea lui Toader îi încaieră pe Dragnea şi Tăriceanu
- Razvan Gheorghe
- 22 aprilie 2019, 00:01
Duelul declarativ dintre şeful PSD, Liviu Dragnea, şi ministrul demisionar al Justiţiei, Tudorel Toader, tulbură apele la vârful coaliţiei de guvernământ, în condiţiile în care atitudinea sfidătoare a ieşeanului este susţinută, în spatele uşilor închise, de şeful ALDE, Călin Popescu Tăriceanu.
Tensiunile sunt în derulare, în condiţiile în care liderul ALDE Varujan Vosganian a plecat ca ars de la mitingul PSD din Iaşi, acuzându-şi aliaţii că găsesc de cuviinţă să vorbească numai despre „marile împliniri” ale social-democraţilor.
Precizăm că Tudorel Toader l-a avertizat pe Dragnea, sâmbătă, pe Facebook, că va publica, luni, o situaţie statistică. „MJ nu a blocat și nici nu a întârziat procedura de avizare și de adoptare a actelor normative. În acest sens, luni voi publică și situația statistică! PS: nu voi mai rămâne în stare de pasivitate față de multele dezinformări!”, a scris Tudorel Toader, pe Facebook.
Precizarea lui Toader vine după ce Dragnea l-a acuzat că ar fi blocat OUG pentru simplificarea procedurilor la achizițiile publice.