În Japonia, care are acum cel mai mare număr de cazuri în Asia, după China și India, medicii sună alarma, în timp ce numărul de cazuri înregistrate a depășit 10.000 în acest weekend, în ciuda instaurării stării de urgență.
Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), pandemia este departe de a fi oprită la nivel global.
În Statele Unite, unde președinte Donald Trump favorizează reluarea rapidă a activității economice, împotriva mai multor guvernatori democrați, guvernatorul statului New York, epicentrul epidemiei din țară , a anunțat că pandemia a înregistrat pentru prima dată o curbă „descendentă”.
Dacă statul New York prezintă semne de îmbunătățire, bilanțul general al victimelor în Statelor Unite continuă să crească rapid. Cifra 40.000 de morți a fost depășită duminică, potrivit universității americane Johns Hopkins.
În Israel, guvernul a aprobat relaxarea anumitor restricții, începând de duminică, ca parte a unui plan „responsabil și progresiv” de ieșire din izolare.
În China, liceele din provincia chineză Hubei (centru), unde a început epidemia Covid-19, în orașul Wuhan, se vor redeschide la 6 mai.
În Australia, autoritățile au redeschis trei plaje publicului, unde înotătorii și surferii s-au grăbit din nou să se bucure de valuri.
După Paștele creștin și evreiesc, lumea musulmană se pregătește în acest an pentru un Ramadan sumbru, într-un Orient Mijlociu unde izolarea generală este decretată în Arabia Saudită, în Maroc, trecând prin Egipt, Liban sau Siria.
„Inimile noastre plâng”, a declarat muezinul Marii Moschei din Mecca, orașul sfânt al Islamului, acum pustiu.