Theresa May a fost ”umilită”. Presa britanică îi ține partea Prim-Ministrului

Theresa May a fost ”umilită”. Presa britanică îi ține partea Prim-Ministrului

Evenimentele de la summitul de la Salzburg au ținut primele pagini ale ziarelor din Marea Britanie, jurnaliștii folosind cuvinte precum "furie", "umilire" și "dezastru" pentru a descrie respingerea planului Theresey May de către liderii UE.

În timp ce The Guardian scrie despre umilirea șefei guvernului britanic -”Theresa May a fost lăsată să se lupte pentru a-și salva planul și cu el odată autoritatea sa de prim-ministru, după ce a fost atacată spre sfârșitul summitului de la Salzburg, când deodată liderii UE au declarat că propunerile ei nu ar funcționa”-, ziarul The Sun titra că ”d-abia așteaptă să scape de cei doi gangsteri care conduc  Uniunea Europeană.  Theresa May a argumentat la Salzburg că planul său referitor la Brexit rămâne "singura propunere serioasă şi credibilă", însă Donald TUsk a declarat că propunerea făcută subminează fundamentele pieței interne. La rândul său, președintele Franței, Emmanuel Macron, a susținut că prin planul prezentat nu se respectă integritatea pieței unice.

Ziarele Daily Mail şi Daily Express au lansat, de asemenea, avertismente Uniunii Europene, la unison cu cel al Theresey May, care a declarat că Marea Britanie pleacă din UE fără un acord de ”divorț”.

Drept replica, Macron a acuzat britanicii pro Brexit că au mințit despre cât de ușor ar fi să negocieze o ieșire din UE, în condiții favorabile pentru Marea Britanie.

 

În declarația dată pentru  Downing Street, May a refuzat să accepte umilința, afirmând că mingea este acum în erenul europenilor. "În acest stadiu avansat al negocierilor, nu poți să respingi pur și simplu propunerile celuilalt fără a da explicații detaliate și fără a veni cu alternative”, a mai declarat aceasta.