Brexit. Theresa May pune presiune pe Bruxelles înaintea votului crucial de săptămâna viitoare

Brexit. Theresa May pune presiune pe Bruxelles înaintea votului crucial de săptămâna viitoare

Premierul britanic încearcă vineri să facă noi presiuni la Bruxelles pentru a ieşi din impasul discuţiilor privind ieşirea Marii Britanii din blocul comunitar, în optica unui nou vot esenţial, prevăzut săptămâna viitoare, privind acordul de divorţ.

Londra nu a obţinut la ora actuală concesiile din partea Uniunii Europene pe care Marea Britanie estima că pot înclina balanţa în favoarea acordului negociat cu Bruxelles-ul dar respins masiv de deputaţii britanici în luna ianuarie, notează AFP.

Discuţiile dintre Londra şi Bruxelles se vor relua în acest wekend, a declarat joi în Parlamentul britanic Geoffrey Cox, consilierul juridic al guvernului de la Londra. Theresa May va aborda subiectul vineri, la Grimsby, în nord-estul Angliei, în cadrul unui discurs pe care-l va pronunţa în faţa laburiştilor, a indicat Downing Street.

 "La fel cum deputații (britanici) vor trebui să facă o alegere majoră săptămâna viitoare, UE trebuie, de asemenea, să facă o alegere", a spus liderul conservator, potrivit extraselor din discursul său comunicate în prealabil de serviciile sale. "Este în interesul europenilor ca Marea Britanie să încheie un acord", a adăugat Theresa May. "Lucrăm împreună cu aceștia, dar deciziile pe care le va lua Uniunea Europeană în următoarele câteva zile vor avea un impact semnificativ asupra rezultatului votului".

Potrivit Downing Street, Theresa May va mai spune că guvernul său rămâne "hotărât" să obțină "modificări obligatorii din punct de vedere juridic" la capitolul Brexit privind "plasa de siguranță" irlandeză, un dispozitiv de ultimă instanță destinat evitării revenirii la o graniță fizică între Republica Irlanda, membră a UE și Irlanda de Nord, una dintre cele patru națiuni constituente ale Regatului Unit.

Dar europenii au exclus în mai multe reprize renegocierea acestui subiect, parafat de cei 27 şi Theresa Maz în noiembrie 2018. Aflat în vizită, joi, în Marea Britanie, ministrul francez însărcinat cu afaceri europene, Nathalie Loiseau, a estimat că acordul Brexit negociat  cu Londra este „singurul şi cel mai bun accord posibil” şi că nu se pune problema vreunei renegocieri.

„Să încetăm să facem o fixație cu privire la condițiile separării noastre și să lucrăm pe viitoarea relație”, a declarat Nathalie Loiseau, indicând că Uniunea Europeană este dispusă să „reflecteze” la unele „clarificări” dar că așteaptă „propuneri din partea Londrei.

Dacă deputații britanici vor respinge, marți, acordul de retragere, Theresa May îi va întreba a doua zi dacă vor ca Marea Britanie să părăsească UE fără acord. Dacă un „no deal” va fi respins, May le va prezenta, joi, o propunere de reportare „limitată” a Brexit-ului prevăzut la data de 29 martie.