Luna aceasta se împlinesc 99 de ani de când, schilodit de atacuri cerebrale și umilit de victoria categorică a republicanilor în 1920, Woodrow Wilson zăcea la Washington pe patul de moarte. Visul lui, al unei ordini mondiale liberale, bazate pe reguli, nu a murit însă odată cu el, iar reacția Occidentului la atacul lui Vladimir Putin împotriva Ucrainei demonstrează cât de puternică a rămas moștenirea lui chiar și astăzi.

Internaționaliștii liberali din toată lumea cred că instituțiile globale (cum a fost și nefericita Ligă a Națiunilor a lui Wilson) pot substitui luptele pentru putere dintre țări, anarhice și adesea letale, cu un sistem de gestionare ordonată care-i aduce statul de drept unei lumi ostenite. Instituții precum ONU sau Curtea Penală Internațională, dar și acorduri precum cel climatic de la Paris, reflectă eforturile diplomaților și politicienilor din SUA și străinătate de a crea acel gen de lume pe care și-l dorea Wilson.

Din perspectiva urmașilor contemporani ai lui Wilson, guvernarea tehnocrată prin intermediul unor instituții internaționale bazate pe reguli reprezintă cea din urmă și cea mai bună speranță a umanității de a evita perturbări cataclismice, de la războaie mondiale și până la schimbarea climei. Din această perspectivă, violarea și sfidarea regulilor internaționale de către Putin amenință fundamentele ordinii wilsoniene. Dacă o mare putere ar scăpa nepedepsită după o încălcare atât de flagrantă a regulilor, umanitatea se va retrage iarăși în jungla nucleară.

Contestarea ordinii wilsoniene de către Putin este motivul pentru care atât de mulți liberali, mai cu seamă din SUA și Europa, au devenit ultra-intervenționiști în chestiunea ucraineană. Nu puțini se așteptau ca ulii [politicieni americani adepți ai intervenției militare, opusul „porumbeilor” pacifiști - n.trad.] tradiționali din zona securității naționale să strângă rândurile și să se opună asaltului lui Putin asupra vecinului său. Ce a fost mai surprinzător însă și, dată fiind politica Partidului Democrat și a administrației Biden, mai relevant pentru politica externă americană a fost reacția liberalilor wilsonieni la război. Editorialiști și congresmeni care în mod normal sunt pacifiști strigă acum „lăudat fie Domnul, dați muniția mai departe!”, îndemnând guvernele occidentale să-și accelereze livrările de armament avansat și alte ajutoare către Ucraina.

Decenii de circumspecție a Sudului Global față de programul wlisonian

În interiorul administrației Biden lupta se poartă între trei facțiuni: internaționaliștii liberali, care vor ca America și Vestul să facă orice e necesar pentru ca Rusia să piardă războiul; pragmaticii, care vor ca Rusia să fie ținută la respect, dar se tem de o escaladare din partea ei și sunt convinși că războiul se va încheia inevitabil printr-o pace de compromis care nu va satisface speranțele wilsoniene; și mai sunt cei care pun Asia pe primul loc, îngrijorați că sprijinul american pentru Ucraina reduce capacitatea SUA de a înfrunta amenințarea mai gravă și mai pe termen lung din partea Chinei. Președintele Biden a încercat să se poziționeze undeva la mijloc, acordându-i Ucrainei mai mult ajutor decât ar fi preferat pragmaticii și „asiaticii”, dar mai cu țârâita decât ar fi vrut wilsonienii.

Din punctul de vedere al wilsonienilor, politica mondială actuală are mai puțin de-a face cu rivalitățile dintre marile puteri - cum ar fi între SUA și China ori Rusia - și ține mai degrabă de lupta dintre principii și egoism, dintre ordine și haos, dintre democrație și autoritarism. Wilsonienii au salutat recentele victorii electorale obținute de candidatul pro-occidental la alegerile din Cehia și de Lula da Silva împotriva aliatului lui Trump, Jair Bolsonaro, în Brazilia drept victorii din cadrul luptei globale pentru menținerea ordinii liberale.

Săptămâna trecută cancelarul german Olaf Scholz l-a vizitat pe Lula pentru a-i celebra victoria asupra lui Bolsonaro - dar și pentru a-i cere Braziliei să-i trimită muniție Ucrainei. Lula a acceptat felicitările, dar a refuzat solicitarea. Brazilia, la fel ca India, Africa de Sud și o mare parte a restului lumii, nu vrea să aibă nimic de-a face cu cruciadele wilsoniene.

Țările bogate nu reușesc să priceapă cât de alienat a ajuns să fie Sudul Global de sistemul lumii occidentale

Scepticismul lui Lula reflectă decenii de circumspecție a Sudului Global față de programul wlisonian. În măsura în care instituțiile wilsoniene chiar funcționează, o mare parte a Sudului Global le percepe drept instrumente ale dominației occidentale care ar trebui să inspire teamă și căreia ar trebui să i se opună rezistență.

Însă mai degrabă eșecurile, iar nu succesele, ordinii wilsoniene sunt cele care i-au redus drastic popularitatea în exteriorul bulei euro-americane. Să luăm de pildă pandemia. Țările bogate s-au protejat pe ele însele și și-au protejat proprii cetățeni; țările sărace s-au zbătut să prindă firimituri. Aceeași atitudine o regăsim și în contextul războiului lui Putin. Scholz cheltuiește fără rezerve pentru a proteja industria și consumatorii din Germania de prețurile ridicate la energie, dar lui Lula nu i-a promis vreun ajutor financiar adecvat pentru perturbarea economică pe care sancțiunile occidentale contra Rusiei i-au pricinuit-o Braziliei.

După cum a declarat secretarul general al ONU António Guterres luna trecută la Davos, în Elveția, țările bogate nu reușesc să priceapă cât de alienat a ajuns să fie Sudul Global de sistemul lumii occidentale. Avertizând în privința „celor mai grave niveluri de dezbinare geopolitică și neîncredere ale ultimelor generații”, Guterres a continuat prin a expune prăpastia imensă dintre ce e dispus Vestul să facă și ce-și dorește Sudul.

Acea prăpastie nu va fi astupată; nici în Europa și nici în SUA nu există nimic care să aducă măcar cu un consens politic în favoarea acelor concesii economice și ajutoare pe care țările sărace și le doresc. Și, între timp, unicul beneficiu masiv pe care ordinea mondială liberală i l-a adus Sudului Global, șansa de a se îmbogăți prin intermediul liberului schimb, este acum subminat cu consecvență de ascensiunea protecționismului în întregul Occident.

Eforturile lui Wilson de a construi o ordine mondială s-au prăbușit fiindcă el a supraestimat atracția politică a principiilor sale, deopotrivă în SUA și străinătate. De o orbire similară suferă și descendenții lui din secolul 21. Nu ne rămâne decât să sperăm că eșecul lor va avea consecințe mai puțin grave decât eșecul lui, notează wsj.com

(Traducerea Rador)