The Residence, un nou thriller despre o crimă la Casa Albă. Va fi disponibil din luna martie

The Residence, un nou thriller despre o crimă la Casa Albă. Va fi disponibil din luna martieNetflix. Sursa foto: Pixabay

„The Residence” este un serial care îmbină elementele thriller-ului și satirii, având loc în interiorul Casei Albe. Acțiunea este declanșată de o crimă, care transformă o seară inițial plină de farmec într-o anchetă. Uzo Aduba joacă rolul principal în cadrul acestei investigații, serialul fiind inspirat din cartea scrisă de Kate Andersen Brower. Acesta va avea premiera pe 20 martie, pe platforma de streaming Netflix.

„O poveste naucitoare plasata la etaj, la subsol si pe scarile din spate ale Casei Albe”

Creat de Paul William Davies, scenaristul serialelor Scandal și For the People, și produs de Shonda Rhimes, „The Residence” este un serial de suspans care investighează o crimă misterioasă într-unul dintre cele mai cunoscute locuri din SUA, pe durata a opt episoade.

Acțiunea serialului se petrece în cele 132 de camere ale Casei Albe și implică 157 de suspecți și un cadavru. Povestea se concentrează pe un dineu de stat și un detectiv excentric. Conform comunicatului oficial Netflix, „The Residence este o poveste naucitoare plasata la etaj, la subsol si pe scarile din spate ale Casei Albe, printre personalul eclectic al celui mai faimos conac din lume”.

Distribuția serialului „The Residence”

Distribuția serialului o include pe Uzo Aduba (cunoscută din „Orange Is the New Black”) în rolul investigatoarei Cordelia Cupp, un detectiv care trebuie să rezolve misterul.

Alături de aceasta, Giancarlo Esposito, Edwina Findley, Randall Park și Jason Lee joacă diferiți membri ai personalului și administrației Casei Albe, fiecare dintre aceștia fiind implicat în caz.

Este inspirat dintr-o carte publicată în 2015

Serialul este adaptat din cartea „The Residence” de Kate Andersen Brower, care oferă o privire asupra vieții cotidiene a personalului de la Casa Albă. În timp ce cartea se axează pe relatări din viața reală și nu pe o poveste polițistă, Paul William Davies și Shonda Rhimes au ales să își asume anumite libertăți creative pentru a transforma această bază documentară într-un thriller ficțional.

În lucrarea originală a lui Kate Brower, „The Residence”, este prezentat un portret de ansamblu al angajaților Casei Albe, incluzând președinți, prime doamne, majordomi, ușieri, bucătari, servitoare și bone.

Relațiile lor apropiate cu membrii Primelor Familii ale Statelor Unite oferă o perspectivă inedită asupra unei lumi agitate și pline de tensiune, dar care, în esență, rămâne povestea unei familii ce își dedică viața în slujba unei națiuni.

Ne puteți urmări și pe Google News