Vor fi storși de ultimul leu! Contorale în cascadă peste patronii români

Vor fi storși de ultimul leu! Contorale în cascadă peste patronii români

Toate instituțiile statului vor fi puse să stoarcă și ultimul bănuț de la companiile românești, a anunțat Teodorovici, la scurt timp după ce România s-a împrumutat de 2 miliarde de euro.

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a anunţat joi, într-o conferinţă de specialitate, că, începând din luna august, va fi demarată o campanie de control la nivel naţional pe direcţia stopării evaziunii fiscale şi a muncii la negru.

„Vom anunţa, începând cu luna august, un program prin care cam toate structurile care au atribuţii de control, nu doar cea legată de Fisc, ci şi ITM-uri, vor declanşa o campanie foarte directă pe direcţia evaziunii şi muncii la negru. Sunt deja în constituire echipele respective, se va merge în echipe comune. Deci, aviz celor care fac astfel de lucruri (evaziune fiscală, munca la negru n.r.).

Partea de evaziune în România a fost şi încă mai este o problemă destul de importantă. De ce? De 30 de ani, lucrurile nu s-au schimbat fundamental. Clasa politică, din care fac şi eu parte azi, nu a fost deschisă la măsuri care să stârpească acest fenomen. Am spus lucrurilor pe nume de-a lungul anilor şi vă puteţi uita pe declaraţiile mele", a menţionat ministrul de resort.

Teodorovici a afirmat, totodată, că nu îl opreşte nimic să ceară restructurarea Guvernului şi a administraţiei publice, precum şi faptul că România nu a învăţat nimic din două momente "când a fost prima la fonduri europene".

„Astăzi, nu mă opreşte nimic să cer reformarea, restructurarea Guvernului şi a administraţiei. O să vedeţi în perioada următoare anumite lucruri neplăcute pentru cei din administraţie, dar plăcute pentru bunul simţ şi economia corectă din ţara asta. Ţin foarte mult la ducerea unor atribuţii către zone locale, acolo unde le este locul.

Trebuie să schimbăm legislaţia cât mai repede, poate în acest an, pentru a aduce forţă de muncă tânără pe zona de Fisc. Sunt foarte multe persoane, câteva mii de oameni, care se vor pensiona în acest an, şi deci trebuie să aducem un suflu nou. Cei care vin şi au un anumit stagiu de pregătire în administraţie ar putea fi angajaţi în mod direct, aşa cum era prin anii 90, nu cum este acum cu sistemul greoi de angajare.

Ţara asta nu a vrut să înveţe din două momente în istoria ei, când a fost prima la fonduri europene. Unul în pre-aderare, când a luat peste 95% din totalul alocat, iar al doilea în 2013-2014, când România a fost prima în Europa la transferuri de fonduri europene de la Bruxelles către un stat membru, cu peste 90%, când noi eram undeva la 5%, în mai 2012”, a explicat ministrul Finanţelor Publice.

 

Ne puteți urmări și pe Google News