În mai puțin de o lună, România va trăi unul dintre cele mai importante momente din ultimii 20 de ani. Într-un interviu acordat Evenimentului zilei, Teodor Baconschi, fost ambasador la Vatican, explică de ce este importantă vizita Papei Francisc în România. Fără să mai fi e percepută ca „premieră istorică”, subliniază diplomatul, vizita actuală va atrage atenția pentru că „ideea unei moșteniri comune e mai utilă decât oricând, mai ales acum, în pragul unor alegeri europene subminate de scepticism, populism și de efectul descurajant al Brexitului”.

- Ileana Ilie Ungureanu: Papa Francisc este al doilea papă care vine în România, după Sfântul Ioan Paul al IIlea. De ce este importantă această vizită?

- Teodor Baconschi: Vizita este importantă în sine – căci orice deplasare pontificală se bucură de atenție mediatică globală –, dar și pentru a confirma mesajul primei vizite, din 1999: deși parte a lumii ortodoxe (prin majoritatea ei confesională), România aparține lumii occidentale, atât prin originea latină a limbii și culturii sale, cât și prin dubla ei apartenență la NATO și UE, care „lipsea”, formal, acum două decenii.

- Am putea spune că toţi ochii vor fi, pentru trei zile, spre România. Care este mesajul pe care îl transmite Papa Francisc prin vizitarea unei ţări majoritar ortodoxe?

-Vizita actuală va atrage atenția, fără să mai fie percepută ca „premieră istorică”. Cred că mesajul ei se concentrează în motto-ul ales de Suveranul Pontif: „Să mergem împreună!” Așadar, să vedem ce-i unește pe toți creștinii europeni, dincolo de orice barieră lingvistică sau ideologică. Presupun că ideea unei moșteniri comune e mai utilă decât oricând, mai ales acum, în pragul unor alegeri europene subminate de scepticism, populism și de efectul descurajant al Brexitului.

- Istoric vorbind, ce a însemnat vizita din 1999 a Papei în țara noastră? A fost ceva excepțional? Așteptat? Normal?

- În secolul 20 au mai existat întâlniri între titulari ai scaunului petrin și patriarhii ecumenici de Constantinopol, de pildă între Paul al VI-lea și Athenagoras. Ultimul și-a trimis un reprezentant la Conciliul II Vatican și anume pe Pr. Andrei Scrima, refugiat din România comunistă. Noutatea absolută a vizitei lui Ioan Paul al II-lea consta în faptul că era primit într-o țară majoritar ortodoxă, după căderea comunismului, când politologi influenți, precum Samuel P. Huntington, susțineau că lumea ortodoxă nu face - și nici nu trebuie să facă parte - din spațiul euroamerican. A fost, așadar, ceva excepțional și oportun, căci a facilitat indirect accesul nostru în organizațiile occidentale.

- Deci nu ar fi fost posibilă o vizită papală în România în comunism...

-Ar fi fost de neconceput! După instaurarea comunismului, relația diplomatică dintre București și Sfântul Scaun s-a întrerupt. La ordinul lui Stalin, Biserica greco-catolică a fost lichidată juridic, iar ierarhia ei, întemnițată. Pentru regimurile comuniste, Papalitatea era un „agent imperialist” american. Pe fondul anti-creștin al marxism-leninismului ateu, alegerea polonezului Karol Wojtyla pe tronul Sfântului Petru a produs un șoc tectonic. S-au temut enorm de impactul unui Papă „evadat” din lagărul socialist și aveau dreptate să o facă.

- Ați fost ambasador la Vatican, care este cea mai însemnată amintire pe care o aveți din acea perioadă?

- Am asumat mandatul de ambasador cu gândul de a îndepărta asperitățile și opozițiile la vizita lui Ioan Paul al II-lea în țara noastră. Chiar dacă au existat multe alte evenimente bilaterale (acorduri juridice, evenimente culturale, vizite oficiale la Vatican) nimic n-a depășit, ca însemnătate, șantierul diplomatic al prezenței Papei în capitala noastră (nu i s-a ”permis” să iasă din capitală, ca dovadă că fricile iraționale persistau în felurite medii politice sau ecleziale). Când privesc în urmă, intervalul 7-9 mai 1999 îmi apare, cu maximă pregnanță, ca vârf al acelei misiuni.

- L-ați cunoscut personal pe Sfântul Ioan Paul al II-lea. Cum l-ați descrie?

- Chiar dacă am cunoscut o mulțime de lideri internaționali (i-am și evocat, selectiv, într-o carte recent apărută, la Editura Polirom), pot spune că nicio altă întâlnire nu a a egalat-o, în intensitate și semnificație, pe cea cu Papa Wojtyla. Era un veritabil erou al întregii lumi libere! A devenit, între timp, un sfânt al calendarului romano-catolic. Un om care și-a marcat epoca prin tărie morală, noblețe spirituală, geniu pastoral și un „simț scenic” formidabil.

- Prin comparație, cum îl vedeți pe noul conducător al Bisericii Catolice?

- M-am întâlnit cu predecesorul său, Benedict al XVI-lea (pe care-l știam de când era cardinal al Curiei), însă nu-l cunosc personal pe Sfântul Părinte Francisc. De la distanță, îmi pare un om cald, cu origini italiene, suplețe intelectuală specific iezuită și temperament „justițiar”, forjat în Argentina. O personalitate atașantă, exuberantă și totuși riguros-ludică...

 

„În țară, ortodocșii și greco-catolicii au îngropat securea războiului patrimonial”

- Ileana Ilie Ungureanu: Care sunt relațiile dintre Biserica Ortodoxă Română și Vatican la începutul lui 2019? Mai există un diferend grecocatolic?

- Teodor Baconschi: Relația diplomatică a atins zenitul în 1999. După succesul vizitei la București, Papa Ioan Paul al II-lea le-a cerut episcopilor italieni să le ofere ospitalitate liturgică românilor stabiliți în peninsulă. Acum avem acolo peste 300 de parohii! Pe plan bilateral, dialogul e fluent și destul de susținut. În țară, ortodocșii și greco-catolicii au îngropat securea războiului patrimonial. Vechi suspiciuni și acuze își proiectează încă umbra, dar - în linii mari – cele două Biserici coabitează natural și democratic.

- Papa Francisc a declarat că își dorește reunificarea cu Biserica Ortodoxă. În ce măsură suntem astăzi mai aproape de o reunificare a celor două Biserici surori?

 - Nu știu dacă a vorbit de „reunificare” în sens tare, adică de intercomuniune și depășirea diferențelor dogmatice, ecleziologice sau canonice. Așa ceva e cu neputință în viitorul previzibil. Presupun că s-a referit la normalitatea relațiilor ecumenice și la dialogul inter-teologic. O asemenea agendă „pragmatică” e posibilă, dezirabilă și reciproc avantajoasă, ca să zic așa.

 - De ce credeți că Papa Francisc vizitează România și nu Ungaria? (Presa maghiară titrează de câteva luni că Papa Francisc vizitează Şumuleu-Ciuc, locul de pelerinaj al ungurilor în România, iar politicienii maghiari, mai ales cei din Transilvania, prezintă vizita Sanctității Sale ca un succes al diplomației maghiare)

- Papa își va vizita credincioșii de ambele rituri, români sau maghiari. Nu văd ce legătură are diplomația din Ungaria cu un eveniment petrecut pe teritoriul suveran al României. Dacă Budapesta își dorește prezența Sfântului Părinte Francisc, presupun că poate iniția demersurile specifice, pe canale diplomatice și ecleziastice.

 - Au fost alese patru locații pentru slujbe și întâlniri cu enoriașii – București, Şumuleu Ciuc, Iași și Blaj. De ce acestea patru și nu altele?

- Mi se pare important faptul că Suveranul Pontif va binecuvânta toate provinciile istorice românești. Locurile convenite în programul oficial sunt simbolic elocvente: capitala țării – care „acoperă” Țara Românească, Iașul, fostă capitală a Moldovei, Blajul - „Mica Romă” din inima Transilvaniei - și Șumuleu Ciuc, ca loc de pelerinaj foarte popular, în special printre compatrioții noștri de etnie maghiară.

 - Statistic vorbind, sunt tot mai puțini oameni care trec pragul bisericilor, chiar și din rândul celor credincioși, sunt tot mai mulți oameni care critică preoții, sunt tot mai mulți cei care se declară dezamăgiți de biserică... Care mai este rolul bisericii în societate?

- Depinde cum privești... Personal, mă rog în lăcașuri aproape pline. Sigur, secularizarea comunistă se perpetuează acum sub influențe de stânga occidentale. Există o mai mare autonomie individuală, o emancipare educațională și un stil de viață urban axat pe consum (mai puțin, din păcate, pe consumul cultural). Totuși, amprenta spirituală a Ortodoxiei rămâne vie, ca rezumat al tradiției, refugiu sufletesc și spațiu al unor legături comunitare valoroase.

- Și care credeți că este rolul religiei în societatea secolului XXI? (În lumea științifică religia a fost văzută ca un „șarlatan periculos”... Religia îndeamnă la sărăcie și curățire sufletească, exact opusul a ceea ce este biserica în ziua de azi).

- V-aș propune să nu reducem două milenii de cultură, spiritualitate și civilizație creștină la câteva clișee anticlericale. Desigur, Biserica trebuie săși adapteze pastorala și la viața urbană complexă, a veacului 21 (după Hristos!), să fie mai exigentă în selecția preoților și să dialogheze cu științele, prin elita ei teologică, profesorală, dar și prin intelectualitatea laică, mărturisitoare.

FOTO: Teodor Baconschi l-a cunoscut personal pe Papa Ioan Paul al II-lea în anii când a condus Ambasada României pe lângă Sfântul Scaun

„Ne aflăm într-o democrație fragilă, ezitantă”

- Ileana Ilie Ungureanu: Cât de importantă este cultura Estului pentru Europa şi SUA? Putem vorbi de un declin general al europenismului?

- Teodor Baconschi:E atât de importantă pe cât reușim să o facem cunoscută, prin export cultural. Nu prea reușim, ce-i drept, deși ne supără stereotipurile ostile la adresa noastră. Pe de altă parte, lărgirea UE și NATO a sporit exponențial contactele EstVest, reducând decalajul economic și intelectual dintre cele două foste blocuri rivale. Mai avem de lucru, firește.

- Ce tip de libertate credeți că s-a creat în România după 1989?

- Sincer, una cam strâmbă, marcată de frici, de incultura dialogului social și inerția paradigmei național-comuniste. Ne aflăm abia în ”pridvorul” unei civilizații a libertății, într-o democrație fragilă, ezitantă. Noroc că nu suntem singuri...

- Ați prins sărbătorile de 1 Mai de dinainte de 1989. Care era starea de spirit a oamenilor în ziua aceea, sau în zilele premergătoare? Însemna ceva pentru ei?

- Cei mai mulți români nu mai credeau deloc în comunism, mai ales în anii 80, marcați de penurie, izolare și delir propagandistic. Oamenii profitau de o zi liberă, la o bere, dacă o găseau pe undeva... Nimeni nu era fericit să fie dus cu sila la ”defilările” oficiale, atât de idioate și de ridicole.

- România, reintrată după 1989 în circuitul capitalist, a beneficiat, înainte de criză, de câțiva ani de nebunie totală, de salarii mari, credite, case, consum. Dincolo de baza artificială a bunăstării de atunci, credeți că a fost suficient ca oamenilor să le placă acest stil „capitalist”, sau le-a plăcut doar ideea de „viață bună”.

-Oricum am lua-o, România s-a transformat fabulos în aceste trei decenii. Bine, am ieșit dintr-o prăpastie. Avem un capitalism politic, într-o democrație dirijată. Nu putem spune că ne-am occidentalizat gândirea: forme fără fond, ca deobicei... Mai avem nevoie de alți 30 de ani pentru a ne dezvolta cu adevărat, cu condiția de a stopa fabricile de „doctorate” plagiate. Și de a miza pe capitalul uman marginalizat acum prin eficienta conspirație a impostorilor.

- Ce este capitalismul? Și cum îl vindem oamenilor nostalgici, sau apăsați de credite, sau fără perspectivă? Cum luăm fața nostalgiei dupa o vreme în care salariile erau egale și statul ne dădea tot.

- Capitalismul înseamnă proprietate privată, cooperare rațională pentru binele comun, piață liberă și stabilitatea contractelor. Nostalgicii de care vorbiți sunt neinformați, orbi sau ipocriți. Ia să le propună cineva să renunțe, de mâine, la bunurile de consum, tehnologiile și medicamentele occidentale! Câți ar face-o?

- Cum vedeți viitorul într-o societate bazată pe „să ni se dea”?

- Văd viitorul României ca pe ce (mai) putem noi să-i dăm ei. Am putea să-i oferim mai mult, dacă elitele intelectuale ar fi puse la lucru, nu la colț.

 

Papa, în Bulgaria. Liderii ortodocși nu îl înghit

Papa Francisc a ajuns, ieri dimineață, în Bulgaria. Suveranul Pontif face o vizită de două zile în ţara vecină - a doua a unui papă în Bulgaria, după cea a Papei Ioan Paul al II-lea din 2002. Vizita Papei Francisc în Bulgaria, ţară cu populaţie majoritar ortodoxă, unde dintre cei 7,1 milioane de oameni doar 58 de mii sunt catolici, este o misiune delicată, dat fiind faptul că relațiile dintre Vatican şi Biserica ortodoxă bulgară sunt tensionate. De altfel, liderii ortodocși bulgari au interzis prelaţilor să ia parte la rugăciuni şi slujbe cu Suveranul Pontif, spunând că legile nu le permit. (C.D.)