Exact așa gândeam și eu. Eram la vârsta când dorința de a face dragoste mă chinuia necontenit. În zadar consideram literatura religia mea, dacă simpla trecere a unei femei cu fustă scurtă prin preajmă mă zăpăcea și mă făcea să nu mă mai gândesc decât la picioarele ei. Am făcut odată și 450 de kilometri cu trenul ca să văd, timp de trei sferturi de oră, pe peronul gării, o fostă colegă de liceu, să mă sărut disperat cu ea, pentru ca apoi să iau trenul în sens invers. Altădată, am coborît de la o cabană din munți, pe jos, prin zăpadă împreună cu o studentă de la altă facultate, pe care o cunoscusem la acea cabană. Fiecare dintre noi făcea parte dintr-un grup de prieteni, pe care însă i-am abandonat ca să rămânem singuri. Ne îndrăgostiserăm la prima vedere, așa ne plăcea să credem, deși era la mijloc, probabil, doar o ardoare sexuală. Coborând pantă după pantă, prin nămeți, am ajuns la o stână părăsită și, în adăpostul precar, construit din bârne cu rărituri între ele, fata s-a dezbrăcat complet și s-a întins pe spate pe dușumeaua acoperită de zăpada viscolită. Frumusețea acelui moment mă urmărea când citeam o carte la bibliotecă și nu mă lăsa să înțeleg textul.

Am hotărît, deci să mă castrez, ca să mă pot dedica în exclusivitate literaturii. Nu m-am sfătuit cu nimeni, știam că nimeni nu m-ar fi înțeles. M-am dus la un prieten al meu, student la Medicină, ca să-i cer informații. El m-a pus în legătură cu un faimos chirurg, care era și profesorul lui. Chirurgul mi-a explicat că operația este foarte simplă (o poate face și un măcelar care jugănește porci), dar că este… interzisă din punct de vedere legal, reprezentând o mutilare. Mi-a dat însă numele unui cunoscut al lui care, pentru bani, m-ar fi castrat.

L-am căutat, dar am aflat că fusese arestat, pentru întreruperi ilegale de sarcină. Au mai trecut câteva luni, am fost în vacanța de vară la Suceava, m-am întors la București, bronzat și fremătând de un surplus de energie, și am reînceput căutarea cuiva care să mă elibereze de nenorocitele de testicule. Încercam să scriu noaptea, când colegii mei din căminul studențesc dormeau, fumam multe țigări, dar dorința de a face sex, iradiind din scrot și reverberând sublim-inoportun în conștiință, avea o intensitate paroxistică și nu mă lăsa să construiesc nici măcar o frază. M-am întrebat la un moment dat dacă n-aș putea să-mi fac operația singur, dar, amintindu-mi cât de mult doare acel loc, chiar și la o lovitură ușoară, am renunțat.

Încă încercam să găsesc o soluție când mi-a căzut în mână o altă revistă franțuzească, mai nouă, din care am aflat ceva senzațional: că tinerii actori polonezi care se castraseră pierduseră, după intervenția chirurgicală, orice interes față de teatru. Că decăzuseră complet ca actori și că renunțaseră să mai joace, iar trupa lor se destrămase.

M-au trecut fiori. Exact așa aș fi pățit și eu! I-am mulțumit în gând lui Ceaușescu că impusese restricții atât de severe în practica medicală.

Apoi, după trecerea multor ani de la acel episod din viața mea – aproximativ cincizeci – bătrânețea m-a castrat lin și fără durere. Nu complet, dar aproape complet. De unde rezultă că nicio dorință a unui om nu rămâne neîmplinită.

Literatura n-are de câștigat din stingerea pasiunii sexuale. Constantin Noica mulțumea bătrâneții pentru că l-a eliberat de turbulențele erotice care nu-l lăsau să se ocupe în liniște de filosofie. Cu filosofia nu știu cum e, dar de literatură știu sigur că nu poate lua ființă fără electricitatea dragostei. Totul e să reușești să captezi această electricitate, să o folosești pentru creație, nu să te lași curentat de ea.

 

 

 

Te-ar putea interesa și: