Planul secret pus la cale de Trump și Israel. Operațiunea militară, cea mai amplă din ultimele decenii

Planul secret pus la cale de Trump și Israel. Operațiunea militară, cea mai amplă din ultimele deceniiDonald Trump. Sursă foto: whitehouse.gov

Administrația Trump se află mai aproape decât pare de o posibilă confruntare militară cu Iranul, relatează publicația Axios. Potrivit sursei citate, un conflict ar putea izbucni într-un termen scurt, iar dimensiunea acestuia ar depăși cu mult alte operațiuni externe recente ale Statelor Unite.

Donald Trump ar putea declanșa o intervenție militară de amploare

Sursele Axios susțin că un eventual război ar fi purtat în coordonare cu Israelul și ar avea o amploare considerabil mai mare decât operațiunea din vara trecută din Venezuela. O astfel de intervenție ar putea reprezenta o amenințare directă pentru regimul de la Teheran, dar ar avea și consecințe importante pentru echilibrul din Orientul Mijlociu și pentru restul mandatului prezidențial.

În prezent, dezbaterea publică din SUA pe acest subiect este limitată, în condițiile în care atenția Congresului și a opiniei publice este concentrată asupra altor teme.

Negocierile par blocate între SUA și Iran

Potrivit surselor citate de Axios, Donald Trump ar fi fost foarte aproape de a autoriza bombardamente asupra Iranului la începutul lunii ianuarie, în contextul represiunii împotriva protestatarilor. După ce momentul favorabil pentru un atac ar fi fost depășit, administrația a adoptat o strategie combinată: discuții privind programul nuclear iranian și consolidarea prezenței militare americane în regiune.

Între timp, negocierile par blocate. Jared Kushner și Steve Witkoff s-au întâlnit la Geneva cu ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi, pentru trei ore. Ambele părți au afirmat că „au fost făcute progrese”, însă diferențele rămân considerabile, iar oficialii se arată rezervați în privința unei soluții rapide.

JD Vance declara la Fox News că discuțiile „au mers bine” în anumite privințe, dar „este încă foarte clar că președintele a stabilit niște linii roși, iar iranienii nu sunt încă dispuși să le accepte și să lucreze cu noi”. El a adăugat că, deși Trump „ar vrea” o înțelegere, există posibilitatea să se ajungă la concluzia că „diplomația a făcut tot ce se putea”.

JD Vance

JD Vance / sursa foto: captură video

Donald Trump a crescut prezența militară în Orientul Mijlociu

Prezența militară americană în Orientul Mijlociu a crescut semnificativ. În zonă se află două portavioane, zeci de nave de război, sute de avioane de luptă și mai multe sisteme de apărare aeriană, iar alte trupe sunt în drum spre regiune.

Peste 150 de avioane de transport au livrat armament și muniție, iar în ultimele 24 de ore alte 50 de aeronave de luptă – F35, F-22 și F-16 – au fost direcționate către Orient.

Sursele citate de Axios afirmă că toate indiciile arată că Donald Trump este pregătit să acționeze în cazul în care negocierile vor eșua.

„Șeful (Trump – n. red.) s-a cam săturat. Unii din jurul lui îl avertizează să nu meargă la război cu Iranul, dar cred că e o șansă de 90% să vedem acțiune cinetică în următoarele câteva săptămâni”, a declarat o sursă anonimă din administrație.

3
3
Ne puteți urmări și pe Google News