Noi tensiuni în Alianța USR-PLUS: Barna vrea fuziune, Cioloș se face că plouă
- Adrian Dumitru
- 3 iulie 2019, 00:00
Tensiunile de la vârful Alianței USR-Plus intră, după faza pe sondaje interne privind deciderea viitorului prezidențiabil, într-o nouă etapă: cea în care Dan Barna îl curtează intens pe Dacian Cioloș în vederea realizării unei fuziuni a celor două partide, în timp ce fostul premier tehnocrat se face că plouă, insistând că problema fuziunii nu se pune anul acesta, ci într-un viitor nedeterminat.
USR a fluturat ideea fuziunii cu Plus pe fundalul blocării negocierilor vizând deciderea prezidențiabilului Alianței, în contextul în care atât Dacian Cioloș cât și Dan Barna doresc să intre în această luptă pentru a-și crește formațiunile și pentru a-și spori capitalul de imagine.
În sprijinul unei fuziuni prin absorbție cu USR în rol de vioara întâi, Barna a pus pe masă, potrivit surselor EVZ, un sondaj comandat chiar de Uniune care cotează formațiunea cu nu mai puțin de 10 procente în fața aliaților de la Plus. În realitate, clamarea fuziunii reprezintă o împunsătură administrată lui Cioloș, care a incercat să se impună în postura de prezidențiabil prezentând un sondaj comandat de Plus, care-l prezenta drept candidatul cu cele mai mari șanse pentru a intra în turul al doilea al luptei pentru Cotroceni alături de președintele Klaus Iohannis. Barna și liderii USR le reproșează aliaților că vânează orice funcție disponibilă.