Taxă în plus introdusă din acest an pentru călătoriile cu avionul. Tarifele vor varia în funcție de distanță
- Emma Cristescu
- 23 aprilie 2026, 06:45
Avion. Sursă foto: Pixabay
Planurile de vacanță ale românilor pentru vara anului 2026 sunt vizate de o nouă strategie a turoperatorilor, generată de instabilitatea pieței petrolului pe fondul conflictelor din Orientul Mijlociu.
Vacanță mai scumpă în 2026
Numeroase agenții de turism au început să solicite clienților sume suplimentare, cuprinse între 100 și 200 de lei, sub forma unor servicii de protecție a prețului, pentru a garanta că tariful pachetului deja achiziționat nu va crește ulterior.
Această măsură apare ca un mecanism de autoapărare al companiilor în fața scumpirii biletelor de avion, dar a stârnit un val de nemulțumire pe rețelele de socializare, unde turiștii reclamă costuri neprevăzute.

Pasageri avion. Sursă foto: Pixabay
Multe agenții revânzătoare din România au trimis notificări clienților care dețin pachete de tip charter, propunându-le servicii precum „Cost Protect” sau „Price Guarantee”. Scopul declarat este înghețarea prețului biletului de avion, indiferent de fluctuațiile viitoare ale prețului la combustibil.
Pentru noile rezervări, această „asigurare” tinde să devină obligatorie, fiind deja inclusă în costul final. În schimb, cei care au plătit avansul cu luni în urmă se văd puși în fața unei dileme: plătesc acum o sumă fixă sau riscă o majorare mai mare înainte de plecare.
Variații mari de tarife în funcție de destinație
Discuțiile de pe grupurile de profil, precum Vacanțe sub 500 de euro, evidențiază variații mari de tarife în funcție de destinație: „Pe destinații e diferit, Spania-Italia-Franța 50, Grecia-Turcia zona asta cam 30”, scrie un utilizator, în timp ce altul confirmă: „Pentru Rodos am plătit 19€ de persoană”.
Un alt turist a mărturisit presiunea la care a fost supus: „Am plătit. [...] Fata de la agenție a spus că este posibil să se scumpească biletele de avion cu 177 euro. Dacă nu dăm 29 euro, sigur ne ardea cu 177, pe motivul creșterii prețului.”
Deși mulți turiști consideră aceste solicitări abuzive, cadrul legal din România oferă turoperatorilor o anumită marjă de manevră. Conform OUG 2/2018, prețul unui pachet de servicii poate fi revizuit dacă acest lucru este menționat explicit în contract, în special din cauza variației prețului carburantului, potrivit Newsweek.

vacanta / sursa foto: dreamstime.com
Regula celor 8%: Potrivit legislației, călătorul nu poate denunța contractul fără penalități dacă scumpirea este sub pragul de 8% din valoarea totală. Totuși, agenția are obligații stricte:
- Trebuie să notifice clientul cu cel puțin 20 de zile înainte de plecare.
- Majorarea trebuie justificată prin calcule clare și dovezi privind creșterea costurilor de transport, taxe sau curs valutar.
Unii turiști refuză
Strategia agențiilor pune presiune pe consumatori să achite aceste „asigurări” acum, pentru a evita scenariul în care, chiar înainte de concediu, primesc o factură suplimentară care să se încadreze în limita legală de 8%. Există însă și turiști sceptici, care preferă să riște.
„Nu achit nimic! Majorare cu până la 8% ar însemna 190 euro. Așa că, în loc să achit acum aproape 150 (pentru toată familia), prefer să aștept”, explică un membru al comunității online.