Tătărușanu, UMILIT în „Cetatea Eternă”. Echipa românului a fost ZDROBITĂ de AS Roma | VIDEO
- Alexandru Toader
- 8 februarie 2017, 11:52
Fiorentina a fost îngenuncheată, aseară, pe „Stadio Olimpico”, de AS Roma, scor 0-4, în etapa a 23-a din campionatul Italiei.
Ciprian Tătărușanu nu a putut închide poarta Fiorentinei, în duelul cu gruparea din capitala Italiei, iar în urma „asediului” romanist, românul a fost învins de patru ori. Dzeko (39', 83'), Federico Fazio (58') şi Radja Nainggolan (75') au înscris pentru Roma, în timp ce raportul șuturilor pe poartă în acest meci a fost de 9-2 în favoarea gazdelor. Potrivit statisticii, portarul român are 29 de apariţii şi 37 de goluri primite la Fiorentina în acest sezon, în toate competiţiile.
Astfel, în urma acestui meci, AS Roma a acumulat 11 victorii din tot atâtea partide disputate pe teren propriu, dar tot pe poziția a doua rămâne în clasament, cu 50 de puncte, și cu patru mai puține decât liderul Juventus. De partea cealaltă, Fiorentina a înregistrat prima înfrângere din ultimele șase partidei și se află pe locul 8 în Serie A, cu 37 de puncte.