Schimbarea strategie guvernului în chestiunea autostrăzilor demonstrează un lucru bine știut: nu suntem capabili să construim drumuri durabile și de viteză.
Proiectanți neserioși, contractori cu prețuri fără concurență și fără experiență, subcontractori cu câteva roabe și tot atâtea lopeți în dotare, termene depășite cu anii, contestații cu nemiluita, nemaîntâlnite prețuri de mari, toate acestea și-au pus amprenta asupra sistemului de transport din țară.
Campioană europeană la morți pe șosele și la amenzi de circulație neplătite, România abandonează construcția de autostrăzi în favoarea drumurilor expres. ”Sunt mai ieftine” este explicația simplistă a ministerului Transporturilor. Un alt clasic în viață ministru al Transporturilor, Radu Berceanu, declara în urmă cu șase ani că drumurile expres nu sunt o soluție și că alegerea a fost una proastă pentru Uniunea Europeană. ” Omologii din UE mi-au spus să nu facem drumuri expres pentru că au costuri la fel de ridicate ca şi autostrăzile şi că nu au aceleaşi caracteristici”.
Altfel spus, ne aflăm în fața unei dileme. Urmărind cu încăpățânare principiul ”trebuie să iasă ceva”, fără a avea bani de o Dacie, țăranul rupt în fund își cumpără un măgar. Până în 2030, adică peste 15 ani, ar trebui să avem 2.200 de kilometri de drumuri expres și 660 de kilometri de autostrăzi. Pentru a reveni, totuși, cu picioarele pe pământ trebuie să precizăm că în două decenii, România a construit 350 kilometri de autostradă.
Fără bani, fără viziune, fără terenurile de sub viitoarele drumuri moderne care ar trebui să taie România în lung și-n lat, promitem la Bruxelles strategii fanteziste de transport deoarece hârtia suportă multe. În Europa există autostrăzi cu plată și autostrăzi gratuite. Drumurile expres sunt gratuite. Cine va întreține și din ce resurse, peste 15 ani, cei 2000 de kilometri de acest tip de șosea? Nimeni nu are un răspuns dar nici nu-și bate capul. Până atunci mai sunt trei cicluri electorale adică tradus, raiul promisiunilor neonorate.
Recomandările noastre
