Victima, în vârstă de 26 de ani, a fost violată aseară în scara imobilului în care locuieşte.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al judeţului Constanţa, inspectorul Radu Croitoru, fapta s-a petrecut în jurul orei 21.00, chiar în scara blocului în care locuieşte victima, o tânără în vârstă de 26 de ani. Ea le-a povestit anchetatorilor că a fost atacată de un bărbat în timp ce urca scările spre casă şi, sub ameninţare, a fost violată, după care atacatorul a fugit. Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz, iar tânără a fost îndrumată către Serviciul de Medicină Legală pentru a fi examinată.
S-a întâmplat şi la Mangalia Mai mult, un alt viol s-a petrecut, tot ieri, în Mangalia, o adolescentă în vârstă de 15 ani fiind agresată în plină zi, de un bărbat care zugrăvea casa scării în blocul în care aceasta locuia.
Fata le-a declarat poliţiştilor că bărbatul, Dorin Cozac (32 de ani), a sunat la uşa apartamentului pentru a cere o găleată cu apă, dar când a văzut că aceasta este singură în casă a scos un cuţit pe care i l-a pus la gât. În timpul actului sexual, bărbatul a lăsat cuţitul din mână, acesta fiind luat de fată, care i l-a înfipt în şold. Cozac s-a speriat şi a plecat din casă, iar adolescenta şi-a anunţat mama care, la rândul ei, a alertat imediat poliţia. Bărbatul, care este din Timişoara, a fugit la locuinţa în care stătea, şi-a făcut bagajele pentru a pleca din oraş, dar a fost prins 20 de minute mai târziu de o patrulă de poliţie şi a fost dus în arestul Poliţiei Mangalia. El va fi prezentat în cursul zilei de vineri la Judecătoria Mangalia cu propunerea de arestare.
Sursa: Mediafax
(11:15)