Tânără în stare gravă, după ce a născut în toaletă! Părinții nu știau de sarcină
- Ionut Gogean
- 21 aprilie 2017, 11:13
O tânără din Iaşi a ajuns în stare gravă la Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie Maternitatea Elena Doamna, după ce a născut în toaletă. Fătul a fost declarat mort de medicii de la Ambulanță.
O femeie ar fi sunat la 112 pentru a solicita intervenția unui echipaj medical pentru o tânără, în vârstă de 20 de ani, care era fiica ei. Aceasta ar fi născut și a scăpat copilul în toaletă, potrivit Agerpres.ro
Echipajul medical care s-a deplasat la fața locului a încercat să resusciteze nou-născutul, dar din păcate nu au putut, constatând decesul acestuia.
Tânăra a fost adusă la Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie Maternitatea Elena Doamna cu o hemoragie puternică. Fata a spus personalului medical că a ascuns sarcina de teama părinţilor.
Tânăra este acum suspectată că și-a ucis nou-născutul, polițiști urmând să demareze o anchetă în acest sens.
Cadavrul nou-născutului a fost dus la Institutul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzei decesului.