Talibanii au impus măsuri și mai dure pentru femeile din Afganistan. Cum trăiesc acum acestea
- Bucur Sorina
- 23 august 2024, 17:33
Talibanii din Afganistan au interzis femeilor să se uite la bărbați și să vorbească tare în public și în casele lor. Într-un document de 114 pagini cu noi ordine, regimul a anunțat măsuri stricte care reglementează viața de zi cu zi a cetățenilor afgani.
„Este interzis femeilor adulte să se uite la bărbați străini”, potrivit uneia dintre noile reguli. De asemenea, femeilor li s-a ordonat să își acopere fețele „pentru a evita tentația și ispitirea altora”. Ele trebuie să se abțină de la a vorbi în prezența bărbaților necunoscuți.
Noile reguli impuse de talibani femeilor
Femeilor afgane li s-a ordonat, de asemenea, să nu vorbească tare în casele lor. În acest fel, vocile lor nu vor fi auzite afară.
„Angajamentul comunității internaționale față de talibani i-a încurajat pe aceștia să suprime în continuare femeile. Aceștia sunt indivizi radicali aflați la putere care refuză să ne recunoască existența”, a declarat Zainab, fost funcționar public.
Noile reguli au vizat în principal comportamentul femeilor. De asemenea, este obligatorie acoperirea corpului în public în orice moment. Hainele lor nu trebuie să fie subțiri, strâmte sau scurte.
„Dacă este necesar ca femeile să își părăsească locuințele, ele trebuie să își acopere fața”, conform noilor reguli, aprobate de liderul suprem al talibanilor.
În plus, femeilor le-a fost interzis să cânte sau să citească Coranul în public.
Femeile din Afganistan sunt arestate și trimise la închisoare
Șoferii de taxi au fost instruiți să nu transporte „femei fără hijab sau pe cele care nu au un tutore bărbat adult”. Redarea de muzică în vehicule și permiterea amestecului femeilor cu bărbații sunt enumerate explicit printre acțiunile interzise. Femeile care sfidează noile reguli vor fi arestate și trimise la închisoare, au declarat talibanii.
Au fost impuse reguli și pentru bărbați. Acestora le este interzis să se uite la fețele femeilor în public și să poarte haine strâmte sau scurte în timp ce „sunt în public sau fac sport”. Totodată, ei nu îți pot tăia sau rade barba.
Noile reguli au stârnit indignare în rândul femeilor afgane. Lor li s-a interzis deja să lucreze cu agențiile de ajutor, să intre în parcuri, să călătorească fără un tutore de sex masculin și multe alte libertăți. De la revenirea talibanilor la putere, fetele cu vârsta de peste 12 ani au fost, de asemenea, excluse de la educație.
Cușca imensă numită Afganistan
Zainab a fost una dintre numeroasele femei care și-au pierdut locurile de muncă după ce talibanii au reluat controlul asupra țării în 2021.
„În esență, au creat o cușcă masivă pentru noi numită Afganistan. Sunt foarte îngrijorată de ceea ce ne așteaptă. Au amenințat că vor urmări în justiție femeile fără hijab, dar nu au clarificat ce tip de hijab consideră acceptabil. Arestează femeile pe străzi și le scot din taxiuri dacă nu sunt însoțite de un bărbat”, a transmis aceasta.
În 2021, talibanii și-au înființat „ministerul pentru propagarea virtuții și prevenirea viciilor” în sediul fostului departament pentru problemele femeilor.
În iulie 2024, un raport al ONU a declarat că ministerul contribuie la un climat de frică și intimidare în rândul afganilor prin intermediul edictelor și al metodelor utilizate pentru aplicarea acestora.
Raportul a afirmat că rolul ministerului se extinde în alte domenii ale vieții publice, inclusiv monitorizarea mass-media și eradicarea dependenței de droguri, notează yahoo.com.
„Ne trag înapoi la epoca de piatră. Societatea nu mai este normală”, a spus Zainab.