Personajele livrești ale dramaturgului Victor Ioan Popa sunt cât se poate de actuale. Trăiesc și muncesc, într-o simbioză greu de priceput, pe strada Traian, în apropierea Halei omonime.

Ianke, blănarul de pe strada Traian

 Ion Stanciu, alias Ianke, are 70 de ani și e blănar de mai bine de o jumătate de secol. Toată lumea bună din cartier, care-și permite sau, mă rog, și-a permis haine din blană îl cunoaște.

„La 16 ani am ieșit blănar. Tot la UCECOM, ca vecinu’ «Take»”, râde moșul, care povestește că a prins „șapte clase” și încă două de ucenicie la „Cooperativa Blănuri București”. E expert în orice blană, de pe orice continent: „Lucrez tot ce există pe lumea asta: iepure, miel, dihor, jder, nurcă, enot, vulpe roșie, vulpă polară, blănițe de hamster, bizam, marmotă și nutrie. Da’ acu’, cel mai mult, se caută bizamul”. Astă-i un fel de șobolan de apă, explică blănarul. Și cade în nostalgie: „Acu’ treij de ani, pe vremea lu’ Ceaușescu se căuta «Mouton Dore», pentru clasicul «alendelon» care-l voiau bărbații, și pentru femei, cu părul p-afară. C-așa-s femeile, cu părul p-afară”, se distrează moșul.

Povestea „alendelonului”

La el, un „alendelon” făcut la comandă, cu pielea negustorului, te duce în 1000 de lei, că intră-n el vreo zece piei și mai depinde și de „măsurile” clientului, că dacă are 150 de kile se schimbă treaba. În mall-uri, poți găsi aceeași marfă dar la 1500-2000 de lei. Ianke suspină: „Depinde de firmă...”.

Își face de lucru cu sculele sale. Nu-s multe: cuțitul cu lame de blănărie, un clește „de bătut” și o mașină de cusut Singer – la fel de veche ca a vecinului plăpumar. Mai are și alta „Excesor”, mai nouă, da’ tot pe cea la pedală o preferă, că așa s-a învățat.

Se plânge, ca toți bătrânii: „Meseria a fost bănoasă, odată. Da’ acu’ s-a cam pierdut... Lumea își ia blănuri de-a gata, din magazine. De comandă nu prea se mai face. Io fac mai mult reparații și transformări. Noroc că am zece milioane pensie și mai vin p-aici să-mi fac de lucru”, te pune pe gânduri maistrul blănar de școală veche.

Ecologia a distrus blănăria

„Ianke” spune, cu tristețe, că piața a fost „omorâtă” de blănurile sintetice: „Ne-au omorât ăștia, ecologiștii, că să nu se mai împuște animale. Păi, o blană sintetică, de plastic, durează vreo doi ani și gata. Una naturală te ține o viață-ntreagă!”.

Și, uite-așa, îi mai trec pragul prăvăliei de pe strada Traian doar doamne în vârstă, simandicoase, cu blănuri aduse doar pentru reparații: „Dacă nu li le-aș repara eu ar ajunge la gunoi. Ca mine, în București, mai sunt maxim zece. Poate mai puțin...”.