Viena

DOSARUL IRANIAN. John Kerry a sosit la Viena, pentru a debloca negocierile în format 5+1

DOSARUL IRANIAN. John Kerry a sosit la Viena, pentru a debloca negocierile în format 5+1

Secretarul de stat al SUA, John Kerry, a sosit, astăzi dimineaţă, la Viena, în încercarea de a debloca negocierile foarte dificile pe tema dosarului nuclear iranian, în condiţiile în care...

Dorul mortal după lumea de ieri

Dorul mortal după lumea de ieri

Viața a început să se acrească în Stefan Zweig la jumătatea anilor 30 ai veacului trecut. Trăia, înstărit, la Viena, orașul său în cel mai deplin sens al cuvintelor, alături...

Conchita Wurst, spectacol în fața a 10.000 de ADMIRATORI în Viena. ”Există speranţă într-un viitor fără discriminare şi ură”

Conchita Wurst, spectacol în fața a 10.000 de ADMIRATORI în Viena. ”Există speranţă într-un viitor fără discriminare şi ură”

Cântăreaţa austriacă Conchita Wurst, câştigătoarea concursului Eurovision din acest an, a susținut duminică un spectacol în fața unui public de 10.000 de persoane în piața Ballhausplatz din Viena. ”Vreau să...

Cât l-a costat pe Traian Băsescu operația din Austria

Cât l-a costat pe Traian Băsescu operația din Austria

Președintele Traian Băsescu, a declarat, la EVZ TV, că operația de hernie de disc, pe care a făcut-o în Austria, l-a costat 18.000 de euro. "A fost 18.000 de euro...

George Michael le dă 1.000 de bilete la concert doctorilor din Viena

George Michael le dă 1.000 de bilete la concert doctorilor din Viena

George Michael şi-a reprogramat turneul şi a decis să le dea 1.000 de invitaţii la concert doctorilor de la spitalul AKH din Viena, care i-au salvat viaţa, scrie "The Telegraph"....

Medicii din Viena: Operaţia lui Teo Trandafir a fost un succes

Medicii din Viena: Operaţia lui Teo Trandafir a fost un succes

Operaţia deputatei Teo Trandafir a fost un succes, au declarat medicii de la Spitalul AKH. Medicii sunt optimiști cu privire la starea ei de sănătate. "Procedura s-a încheiat cu succes....

Ce spun medicii austrieci despre starea de sănătate a lui Teo Trandafir

Ce spun medicii austrieci despre starea de sănătate a lui Teo Trandafir

Medicii din Austria au precizat că starea de sănătate a deputatei PDL Teo Trandafir s-a ameliorat. "Noi am fost în măsură să stabilizăm şi să renormalizăm marea majoritate a funcţiilor...

Primele informaţii oficiale de la Viena despre starea de sănătate a lui Teo Trandafir

Primele informaţii oficiale de la Viena despre starea de sănătate a lui Teo Trandafir

Reprezentanţii spitalului AKH din Viena au făcut în această seară primele declaraţii oficiale cu privire la starea de sănătate a lui Teo Trandafir. "În acest moment, starea clinică a pacientului...

Un român, de la Viena la Londra pe trenul de aterizare al unui avion

Un român, de la Viena la Londra pe trenul de aterizare al unui avion

Un român a supravieţuit unui zbor cu avionul mai puţin obişnuit, între capitalele europene Viena şi Londra. Românul, un tânăr de 20 de ani, a fost găsit în viaţă, dar...

Viena, oraşul imperial din inima Europei

Viena, oraşul imperial din inima Europei

Ziua, piaţa Sfântul Ştefan forfoteşte de turişti veniţi în grupuri organizate. Ghizii ţin o carte în mâna ridicată, întinsă cât mai sus. Alţii duc un steguleţ care dezvăluie ţara de...

Viena, oraşul în care este cel mai bine să trăieşti

Viena, oraşul în care este cel mai bine să trăieşti

Viena a reuşit să surclaseze Zurich ca oraşul cu cea mai bună calitate a vieţii din lume, potrivit unui top realizat anual, în care, în 2009, oraşele europene domină primele...