rusia

Rusia (în rusă Росси́я, transliterat: Rossia; pronunție rusă: /rɐˈsʲijə/), oficial Federația Rusă (în rusă Росси́йская Федера́ция, transliterat: Rossiiskaia Federația, pronunțat /rɐˈsʲijskəjə fʲɪdʲɪˈratsɨjə/), este o țară în Eurasia.

Cu 17.125.200 km², Rusia este cea mai întinsă țară din lume, acoperind peste o optime din suprafața locuită a Pământului, și a noua ca populație, cu peste 144 de milioane de oameni în decembrie 2017, excluzând Crimeea.

Aproximativ 77% din populație trăiește în partea vestică, europeană, a țării. Capitala Rusiei, Moscova, este unul dintre cele mai mari orașe din lume⁠(d); alte mari orașe⁠(d)
sunt Sankt Petersburg, Novosibirsk, Ekaterinburg și Nijni Novgorod.

În iunie 1991, Boris Elțin a devenit primul președinte ales direct din istoria Rusiei, atunci când a fost ales președinte al RSFS Ruse, care avea să devină Federația Rusă independentă, în luna decembrie a acelui an. În timpul și după dezintegrarea Uniunii Sovietice, au fost întreprinse ample reforme, inclusiv privatizări⁠(d) și liberalizarea piețelor și comerțului precum și schimbări radicale în liniile unei „terapii de șoc⁠(d)" așa cum recomanda Fondul Monetar Internațional. Toate acestea au avut ca urmare o mare criză economică⁠(d), caracterizată printr-o scădere cu 50% a PIBului și a producției industriale între 1990 și 1995.

La 31 decembrie 1999, președintele Elțin a demisionat pe neașteptate, lăsând funcția în mâinile recent numitului prim-ministru, Vladimir Putin, care apoi a câștigat alegerile prezidențiale din 2000. Putin a reprimat insurgența cecenă, deși încă mai există violențe sporadice în Caucazul de Nord.

În 2008, pentru a respecta limitarea numărului de mandate prezidențiale consecutive, Putin l-a lăsat pe Dmitri Medvedev să fie ales președinte al Rusiei din partea partidului său, în timp ce Putin a devenit prim-ministru. Cei doi au făcut rocada inversă la alegerile prezidențiale din 2012, Medvedev redevenind prim-ministru.

În luna septembrie 2015, Rusia a declanșat o intervenție militară în Războiul Civil Sirian, constând în atacuri aeriene împotriva grupurilor care se opun regimului totalitar al lui Bashar al-Assad, indiferent dacă sunt militanți islamiști din Statul Islamic, din Frontul al-Nusra (al-Qaeda în Levant), grupări kurde sau grupuri de rebeli sirieni anti-Assad.

La 24 februarie 2022, Rusia invadeaza Ucraina.

Pe 30 septembrie 2022, președintele rus Vladimir Putin a lansat procesul de anexare a regiunilor pe care le controlează din Ucraina, spunând că va semna legi pentru a le absorbi în ciuda condamnării internaționale și va proteja regiunile nou încorporate folosind „toate mijloacele disponibile”

Vladimir Putin a dat ordin Ucrainei! Le cere capitularea:„Predați armele!”. Răspuns clar de la Kiev

Vladimir Putin a dat ordin Ucrainei! Le cere capitularea:„Predați armele!”. Răspuns clar de la Kiev

După ce a bombardat majoritatea punctelor stategice de pe teritoriul Ucrainei, Vladimir Putin vrea să invadeze capitala țării. Deja la Kiev sună alarmele de război. Liderul rus transmite Kievului să...

O navă turcească a fost lovită de o bombă, în apropiere de Odesa. Nava se îndrepta spre România

O navă turcească a fost lovită de o bombă, în apropiere de Odesa. Nava se îndrepta spre România

O navă ce aparține Turciei a fost ținta unei bombe, în apropiere de Odesa. Conform surselor, nu s-au înregistrat victime. Ce se întâmplă în Marea Neagră? O bombă a lovit...

Breaking News! Au început primele bombardamente în Kiev. Civilii, în mare pericol. Putin dă asaltul final

Breaking News! Au început primele bombardamente în Kiev. Civilii, în mare pericol. Putin dă asaltul final

Cetățenii din Kiev au fost anunțați că ar trebui să se îndrepte spre adăposturile antiaeriene deoarece tancurile rusești se apropie de Capitală.  UPDATE: „Vor să bombardeze Kievul acum. Autoritățile ne-au...

Breaking News. Alertă nucleară în Europa. Trupele ruse au ajuns la Cernobîl. Amplasamentele nucleare sunt în pericol

Breaking News. Alertă nucleară în Europa. Trupele ruse au ajuns la Cernobîl. Amplasamentele nucleare sunt în pericol

Forțele armate ale Rusiei au pătruns în Cernobîl, orașul care deține amplasamente nucleare extrem de periculoase. O lovitură militară asupra acestora ar putea antrena efecte radioactive mult peste granițele Ucrainei....

Oficial ucrainean. Sute de civili au murit în urma atacurilor rusești: Atacurile sunt masive în momentul de față

Oficial ucrainean. Sute de civili au murit în urma atacurilor rusești: Atacurile sunt masive în momentul de față

Ucraina face apel la partenerii europeni să ofere sprijin țării greu încercate în aceste vremuri. Sute de civili și-au pierdut viața în urma atacurilor rusești. După ultimele date, 6 avioane...

Anunţul momentului în plin război! Americanii au trimis avioane de luptă F-35 în România. Mobilizare de amploare

Anunţul momentului în plin război! Americanii au trimis avioane de luptă F-35 în România. Mobilizare de amploare

Forțele Aeriene ale Americii din Europa (USAFE) au trimis două aeronave F-35 Lightning II. Acestea au aterizat în Baza 86 Aeriană „Locotenent aviator Gheorghe Mociorniță” de la Borcea. Se anunță...

Propaganda continuă. Mass-media din China a postat instrucțiuni privind modul în care va fi explicată situația din Ucraina

Propaganda continuă. Mass-media din China a postat instrucțiuni privind modul în care va fi explicată situația din Ucraina

Presa de știri chineză a postat instrucțiuni către platformele sociale despre cum să abordeze situația Ucrainei, inclusiv o notă despre nevoia Chinei de „sprijin” rusesc în legătură cu Taiwanul. O...

Lovitură teribilă pentru Vladimir Putin. Decizie de ultimă oră împotriva Rusiei. UEFA a sancţionat Rusia

Lovitură teribilă pentru Vladimir Putin. Decizie de ultimă oră împotriva Rusiei. UEFA a sancţionat Rusia

Finala Champions League la Fotbal, programată pentru data de 28 mai, nu se va mai disputa la Sankt Petersburg. UEFA a decis oficial să mute competiția din Rusia. Una dintre...

Liderii mondiali reacționează la atacul asupra Ucrainei. “Neprovocat și nejustificat”

Liderii mondiali reacționează la atacul asupra Ucrainei. “Neprovocat și nejustificat”

Liderii mondiali au condamnat rapid atacul militar al Rusiei asupra Ucrainei, capitalele occidentale promițând că vor escalada sancțiunile împotriva Moscovei, în timp ce șeful Națiunilor Unite a cerut încetarea imediată...

Vladimir Putin a pus Ucraina la pământ în timp record! Se pregăteşte asaltul Kievului. S-a dat alarma. Video

Vladimir Putin a pus Ucraina la pământ în timp record! Se pregăteşte asaltul Kievului. S-a dat alarma. Video

Trupele rusești au ajuns la Kiev și se prefigurează o luptă foarte dură pentru preluarea capitalei Ucrainei. Mai multe elicoptere rusești de ultimă generație au debarcat militari în localitățile din...

O insurgență anti-rusă în Ucraina susținută de Occident ar putea fi puțin probabilă

O insurgență anti-rusă în Ucraina susținută de Occident ar putea fi puțin probabilă

Pe măsură ce invazia asupra Ucrainei de către forțele armate ruse continuă să se desfășoare, unii comentatori occidentali au început să speculeze despre posibila lansare a unei insurgențe anti-ruse de...

PUSL: Ucraina nu pare să aibă o șansă reală în fața invaziei rusești. Liderii lumii trebuie să discearnă cu înțelepciune

PUSL: Ucraina nu pare să aibă o șansă reală în fața invaziei rusești. Liderii lumii trebuie să discearnă cu înțelepciune

Reprezentanții Partidului Umanist Social Liberal spun că liderii lumii trebuie să judece criza din Ucraina cu înțelepciune și să evite pierderile de vieți omenești. Declarația vine după ce Rusia a...

Se schimbă harta Europei! Anunţul care cutremură omenirea după invazia lui Putin: „Pacea continentului nostru a fost zguduită”

Se schimbă harta Europei! Anunţul care cutremură omenirea după invazia lui Putin: „Pacea continentului nostru a fost zguduită”

Continentul european se va confrunta cu o nouă situație de securitate după invazia Rusiei din Ucraina. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a precizat că Moscova încearcă să rescrie istoria...

Situația din Ucraina explicată cel mai bine de reprezentantul Kenyei la ONU

Situația din Ucraina explicată cel mai bine de reprezentantul Kenyei la ONU

Reprezentantul permanent al Kenyei la ONU a condamnat pe 21 februarie criza ruso-ucraineană, comparând-o cu colonialismul din Africa. Într-o declarație adresată Consiliului de Securitate al ONU, la o reuniune de...

Traian Băsescu uimeşte pe toată lumea! Anunţul făcut după ce Putin a invadat Ucraina. „Singura măsură de protecţie”

Traian Băsescu uimeşte pe toată lumea! Anunţul făcut după ce Putin a invadat Ucraina. „Singura măsură de protecţie”

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, uimeşte pe toată lumea. Actualul europarlamentar susţine că Vladimir Putin nu se va opri aici, după ce a invadat Ucraina. Băsescu spune că Basarabia...

Un nou atac cu rachete asupra Ucrainei! Mai multe elicoptere, doborâte. Război în toată regula la graniţă (Video)

Un nou atac cu rachete asupra Ucrainei! Mai multe elicoptere, doborâte. Război în toată regula la graniţă (Video)

Un număr de patru elicoptere rusești ar fi fost doborâte de armata ucraineană în regiunea Kiev. Pe de altă parte, grănicerii ucraineni au anunțat că s-au angajat într-o confruntare cu...

Vladimir Putin şi-a proclamat victoria! Rusia anunță noi cuceri teritoriale. Ucraina îşi numără victimele

Vladimir Putin şi-a proclamat victoria! Rusia anunță noi cuceri teritoriale. Ucraina îşi numără victimele

Ministerul Apărării din Rusia anunță că separatiștii au reușit să cucerească noi teritorii și susține că vizează doar obiective militare și nu populația civilă. Ucraina anunță că s-au înregistrat deja...

Criza din Ucraina. În stare de șoc, Europa va trebui mai întâi să se limiteze la sancțiuni „țintite” împotriva Rusiei

Criza din Ucraina. În stare de șoc, Europa va trebui mai întâi să se limiteze la sancțiuni „țintite” împotriva Rusiei

Măsurile împotriva Moscovei au fost dezbătute, marți după-amiază, la o reuniune a miniștrilor de Externe ai statelor membre ale Uniunii Europene, ce a avut loc la Paris, relatează ziarul francez...

Mircea Lucescu a fost prins de război în Ucraina: „Nu sunt laș, n-am plecat nici când a început nebunia în Donețk”

Mircea Lucescu a fost prins de război în Ucraina: „Nu sunt laș, n-am plecat nici când a început nebunia în Donețk”

Antrenorul român Mircea Lucescu, aflat sub contract cu Dinamo Kiev, a anunțat că nu intenționează să plece din capitala Ucrainei. Tehnicianul român și staff-ul său urmează să ia o decizie...

Imaginile dezastrului în Ucraina. Își retrag banii de la bancomate și părăsesc țara

Imaginile dezastrului în Ucraina. Își retrag banii de la bancomate și părăsesc țara

După ce Rusia a atacat Ucraina, joi dimineață, ucrainienii au luat cu asalt bancomatele pentru a își retrage banii. Joi de dimineața, după ce Rusia a atacat Ucraina, zeci de...