protest

"Revoluţia" din Piaţa Universităţii a fost înăbuşită de doamna Mariana

"Revoluţia" din Piaţa Universităţii a fost înăbuşită de doamna Mariana

În jur de 200 de revoluţionari, membrii Blocului Naţional Revoluţionar, unde preşedinte de onoare este Ion Iliescu, au organizat "un protest spontan", la care au participat oameni din Braşov şi...

SENATUL EVZ: Cateringul şi Revoluţia

SENATUL EVZ: Cateringul şi Revoluţia

La sfârşitul săptămânii trecute am avut ocazia să observ, de aproape, o manifestare care poate deveni fenomen, protestul- dezbatere al unui grup de studenţi, absolvenţi, membri activi ai unor ONG-uri...

Sindicatele decid luni calendarul acţiunilor de protest

Sindicatele decid luni calendarul acţiunilor de protest

Blocul Naţional Sindical, Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel ALFA", Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România - Frăţia, Confederaţia Sindicatelor Democratice din România şi Confederaţia Naţională Sindicală "Meridian" se întâlnesc luni...

Soluţii de avarie pentru ieftinirea benzinei

Soluţii de avarie pentru ieftinirea benzinei

Confruntate cu scumpirile repetate la pompă, guvernele statelor UE caută metode de reducere a preţului. Executivul român ţine încă taxa "centul pe litru". Statul este singurul care poate interveni acum...

Mamele vor câştiga 2,5% în plus la indemnizaţie, în 2011

Mamele vor câştiga 2,5% în plus la indemnizaţie, în 2011

Părinţii vor avea de ales, începând din 2011, între un concediu de creştere a copilului de un an, cu maximum 3.400 de lei sau o perioadă de doi ani, în...

Protest al romilor faţă de propunerea de schimbare a denumirii oficiale în ţigani

Protest al romilor faţă de propunerea de schimbare a denumirii oficiale în ţigani

Peste 200 de romi vor manifesta, mâine, împotriva iniţiativei deputatului Silviu Prigoană de a schimba cuvantul "rom" cu "ţigan" în denumirea oficială a etniei rome. Astfel, şase ONG-uri rome (Centrul...

Taximetriştii vor protesta mâine în Piaţa Victoriei

Taximetriştii vor protesta mâine în Piaţa Victoriei

Traficul rutier va fi restricţionat, mâine, între orele 11.30 şi 14.45, potrivit Primăriei Capitalei. Potrivit municipalităţii, membrii Asociaţiei pentru  Drepturile Taximetrisşilor  Independenţi  vor protesta mâine în faţa Guvernului."Între orele 11.30...

Protest la Spitalul Victor Babeş din Timişoara

Protest la Spitalul Victor Babeş din Timişoara

Câteva zeci de anagajaţi ai Spitalului "Victor Babeş", din Timişoara, au ieşit în această dimineaţă în faţa unităţii pentru a protesta că nu şi-au primit salariile la timp. De la...

Miting cu îmbrânceli şi violenţe în Piaţa Victorie. Doar 10.000 de sindicalişti la protest

Miting cu îmbrânceli şi violenţe în Piaţa Victorie. Doar 10.000 de sindicalişti la protest

Cu toate că protestul era aprobat până la ora 19.00, în jurul orei 16.40 grupurile de sindicalişti au început să plece din Piaţa Victoria. Astăzi au participat la miting sindicalişti,...

Mamă disperată protestează în fața ambasadei române la Chişinău

Mamă disperată protestează în fața ambasadei române la Chişinău

Mama băiatului dispărut în urmă cu o lună dintr-o tabără de la Sulina a declarat că va protesta începând de astăzi în faţa ambasadei României la Chişinău, deoarece nici până...

Protestatari: "La stat se munceşte, dar o fac fraierii"

Protestatari: "La stat se munceşte, dar o fac fraierii"

Nu ştim câţi dintre cei 15.000 de oameni au venit astăzi căraţi de opoziţie la Palatul Parlamentului. Nimeni nu ştie asta, poate o mână de lideri sindicali. Ceea ce se...