Protest al romilor faţă de propunerea de schimbare a denumirii oficiale în ţigani

Protest al romilor faţă de propunerea de schimbare a denumirii oficiale în ţigani

Peste 200 de romi vor manifesta, mâine, împotriva iniţiativei deputatului Silviu Prigoană de a schimba cuvantul "rom" cu "ţigan" în denumirea oficială a etniei rome.

Astfel, şase ONG-uri rome (Centrul pentru Educaţie şi Dezvoltare Socială - CEDS,  Romani CRISS, Alianţa Civică a Romilor din România - ACRR, Centrul Romilor pentru Politici de Sănătate - SASTIPEN, Asociaţia pentru Dezvoltare şi Incluziune Socială - ADIS şi Asociaţia Culturală Amphitheatrrom) vor organiza un marş de protest. Protestatarii se vor aduna, la ora 11.00, în Piaţa Victoriei (Guvernul României), în faţa Muzeului Antipa. Coloana de manifestanţi se va deplasa apoi spre sediul Academiei Române (Calea Victoriei, nr. 125), instituţie care a avizat favorabil această iniţiativă legislativă, dupa care se va îndrepta spre Monumentul Holocaustului. Organizatorii marşului "Me sem rom" (Eu sunt rom) îşi propun prin această acţiune să atragă atenţia opiniei publice cu privire la faptul că iniţiativa parlamentarului Silviu Prigoană încalcă drepturile omului. Un procent de 36% dintre subiecţii sondajului CCSB intitulat "Stereotipurile la adresa romilor", prezentat sâmbătă la o masă rotundă organizată de Asociaţia Pro Democraţia, consideră că este posibil ca pe viitor romii să devină o ameninţare pentru ţară. Procentul este în creştere, dat fiind faptul că la ultimul sondaj asemănător, realizat în anul 2002, cifra era de 34%.

Ne puteți urmări și pe Google News