Evenimentul Zilei > Opinii > Opinii EVZ > SENATUL EVZ: Cateringul şi Revoluţia
SENATUL EVZ: Cateringul şi Revoluţia

SENATUL EVZ: Cateringul şi Revoluţia

La sfârşitul săptămânii trecute am avut ocazia să observ, de aproape, o manifestare care poate deveni fenomen, protestul- dezbatere al unui grup de studenţi, absolvenţi, membri activi ai unor ONG-uri şi alţi reprezentanţi ai societăţii civile, protest desfăşurat în amfiteatrul Vasile Pârvan al Facultăţii de Istorie.

Totul a pornit de la o banală întrunire a cercului de film organizat de către studenţii secţiei de Istorie a Artelor, dezbatere care a avut însă o temă provocatoare – rolul universităţilor în societatea contemporană.

Premisa a fost una cât se poate de sănătoasă – Universitatea ca un centru de dezbatere, ca loc de confruntare a ideilor, ca un centru de inventare a unor noi construcţii sociale şi de ce nu, ca promotor esenţial în reformarea unei societăţi. Participanţii şi-au arătat dorinţa de a continua dezbaterea şi dincolo de momentul încetării oficiale a activităţilor în clădirile Universităţii, iar foarte curând au declarat că această dezbatere se va prelungi până la încheierea a 100 de ore de discuţii.

Ar trebui să fim extrem de naivi ca să ne imaginăm că această construcţie a fost una spontană. Au existat în mod evident, persoane şi grupuri, interesate în provocarea unei forme originale de protest, protest care cu ajutorul media şi prin intermediul mijloacelor de socializare să aibă un impact cât mai mare asupra societăţii româneşti. Toate aceste lucruri erau deja cunoscute cu câteva zile înainte, ele fiind anunţate şi de către organizatori.

Hazlie mi s-a părut prima formă de reacţie a autorităţilor, care, neînţelegând în primul moment cu ce se confruntă, au încercat să trateze evenimentul după canoanele clasice ale unor proteste tradiţionale. Din fericire, câţiva dintre colegii mei mai tineri au reuşit să aplaneze tensiunea, permiţând tuturor doritorilor să participe la dezbatere.

Discuţiile au durat cu adevărat 100 de ore, cu părăsirea amfiteatrului de către cei mai mulţi dintre participanţi către dimineaţa şi cu revenirea acestora în după-amiaza aceleaşi zile. Asistenţa şi oratorii nu au fost întotdeauna aceeaşi, s-au adăugat grupuri diverse şi altele au dispărut, dar multe dintre ideile lor au rămas.

De la un moment dat s-a manifestat tendinţa de fractură între cei care aveau revendicări fundamentale, anti-sistem, cu reverberaţii globale, şi cei care încercau să atragă atenţia asupra problemelor concrete ale studenţimii, ale învăţământului, ale întregii societăţii româneşti. Asupra unui singur lucru erau cu toţi de acord, şi aceasta era revendicarea creşterii gradului de finanţare a învăţământului în România, respectarea în acest sens a prevederilor legale şi constituţionale şi acordării educaţiei a unei cote de 6% din PIB.

Dezbaterea însă a fost cu siguranţă locul de întâlnire a unor idei cât se poate de interesante, unele dintre ele de stânga, ba chiar de extremă stângă, unele chiar mai rău decât atât, de multe ori cu vocaţie globală atrăgânduse atenţia asupra hibelor şi neajunsurilor societăţii post-moderne, cu un accent special asupra caracterului voit corporatist al învăţământului superior de astăzi.

Faptul că de la un moment dat participanţii s-au rupt în două grupuri distincte este dovedit şi de producerea a două documente difierite la sfârşitul celor 100 de ore. Două lucruri mi s-au părut amuzante: într-una din zile, pentru a se putea bucura în linişte de dezbatere, participanţii au beneficiat de servicile unei firme de catering, iar un coleg de-al nostru, intrând în discuţie pe reţelele de socializare, le-a cerut participanţilor să prezinte bibliografia în favoarea unei idei deja anunţate.
Pentru mine concluzia acestui protest-dezbatere este că, în pofida aparenţelor, în România, mai există societate civilă, că în ţara aceasta mai sunt şi oameni preocupaţi şi de altceva decât de supravieţuire şi că viitorul imediat ne pregăteşte o cu totul altă modalitate de exprimare a coeziunii şi coerenţei sociale decât cea cu care noi, dar mai ales guvernanţii noştri, am fost obişnuiţi până acum.