PNL

Partidul Național Liberal (abreviat PNL) este un partid politic parlamentar din România, înființat pentru prima dată sub acest nume la 24 mai 1875. Este unul dintre principalele partide din România și totodată cea mai veche formațiune politică din țară.
Din cele 132 de guverne ale României, 33 au fost conduse de prim-miniștri afiliați acestei formațiuni. De numele și istoria Partidului Național Liberal se leagă cele mai importante evenimente din istoria modernă a României: instaurarea monarhiei constituționale (1866), obținerea independenței de stat (1877), ridicarea României la rang de regat (1881), Războiul de întregire a neamului și crearea României Mari (1918), adoptarea Constituției din 1923, și relansarea economică după criza din 1929–1933. În toată această perioadă, liberalismul a devenit fundamentul ideologic pe care s-a construit România modernă.
În plan economic, Partidul Național Liberal este adeptul declarat al capitalismului, al pieței și al economiei de piață. Partidul Național Liberal se pronunță ferm ca între voința consumatorului, individual sau social, și posibilitățile producătorului să existe doar piața și legile ei specifice de reglementare. În activitatea economică, Partidul Național Liberal susține, de principiu, controlul consumatorului asupra producătorului, îngrădirea prin concurență a monopolului și eliminarea ingerințelor administrației și birocrației în promovarea producției. Partidul Național Liberal se pronunță pentru libera circulație a mărfurilor, capitalului și forței de muncă, pentru limitarea autorităților de reglementare și pentru eliminarea birocrației. În activitatea economică statul trebuie să aibă un rol neînsemnat, relativ subsidiar. Rolul statului rămâne important doar în politica monetară, în alocarea resurselor bugetare pentru obiectivele de interes național și în definirea cadrului legislativ bazat pe garantarea dreptului de proprietate.
În plan politic, Partidul Național Liberal este ferm atașat valorilor democrației, pluralismului și statului de drept. Pentru promovarea noii clase politice și a partidelor cu responsabilitate politică, Partidul Național Liberal promovează competiția deschisă în viața politică internă.
Partidul Național Liberal este adversar de principiu al marilor proiecte abstracte, mesianice sau dogmatice. El se pronunță contra oricăror forme de extremism sau radicalism, conștient de faptul că nimeni nu dispune de rețete salvatoare sau de „truse universale”.

Ponta pune în braţele PNL şi a preşedintelui Iohannis legea votului prin corespondenţă

Ponta pune în braţele PNL şi a preşedintelui Iohannis legea votului prin corespondenţă

Legea votului prin corespondenţă este singurul proiect din pachetul legilor electorale care nu a fost adoptat şi este încă blocat la Comisia de Cod Electoral. Mihai Voicu (PNL) a demisionat...

A patra moțiune eșuată a PNL, sub semnul unui miting în ploaie

A patra moțiune eșuată a PNL, sub semnul unui miting în ploaie

Liberalii au strâns doar aproximativ 200 de voturi, în condițiile în care au nevoie de 276 Liberalii nu au șanse să obțină mai mult de 200-205 voturi la cea de-a...

Gorghiu, despre mitingul din Parcul Izvor: Vor fi 10.000 oameni, bucureşteni şi parlamentari liberali

Gorghiu, despre mitingul din Parcul Izvor: Vor fi 10.000 oameni, bucureşteni şi parlamentari liberali

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, azi, că la mitingul organizat în Parcul Izvor cu ocazia moţiunii de cenzură vor participa 10.000 de oameni, arătând că vor fi prezenţi toţi...

Daniel Constantin afirmă că parlamentarii ALDE nu vor vota moţiunea de cenzură

Daniel Constantin afirmă că parlamentarii ALDE nu vor vota moţiunea de cenzură

Copreşedintele ALDE, Daniel Constantin, susţine că parlamentarii liberali-conservatori nu vor vota moţiunea de cenzură iniţiată de PNL "Alege între România şi Ponta, un premier compromis. Demite-l pe Victor Ponta!", deşi...

Cozmanciuc(PNL): Victor Ponta este folosit de centrele de putere din PSD pentru a menține partidul la guvernare

Cozmanciuc(PNL): Victor Ponta este folosit de centrele de putere din PSD pentru a menține partidul la guvernare

Victor Ponta este menținut în funcția de premier al României pentru că PSD nu vrea să piardă guvernarea, a afirmat deputatul PNL Mugur Cozmanciuc, potrivit unui comunicat de presă citat...

PNL lasă PSD să se descurce cu votul prin corespondență. Liberalii nu vor nominaliza pe nimeni pentru șefia Comisiei de Cod Electoral

PNL lasă PSD să se descurce cu votul prin corespondență. Liberalii nu vor nominaliza pe nimeni pentru șefia Comisiei de Cod Electoral

După ce Mihai Voicu a demisionat din funcția de președinte al Comisiei de Cod Electoral care trebuie să elaboreze proiectul votului prin corespondență cât mai repede, liberalii au anunțat, azi,...

Predoiu: România se află pe drumul unui accident în desfășurare!

Predoiu: România se află pe drumul unui accident în desfășurare!

"Cei care îl mai susțin pe Ponta să se gândească bine ce aleg: Ponta sau România?", a declarat astăzi Cătălin Predoiu, prim-vicepreședinte PNL și premier din umbră al Opoziției -...

SONDAJ - Vor românii organizarea alegerilor parlamentare simultan cu prezidenţialele?

SONDAJ - Vor românii organizarea alegerilor parlamentare simultan cu prezidenţialele?

Preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a propus un nou proiect de comasare a alegerilor, în care mandatele tuturor aleşilor vor fi de cinci ani, afirmând că altfel România nu...

Alina Gorghiu, despre Dragnea: Vorbele sale nu sunt altceva decât frunze în vânt

Alina Gorghiu, despre Dragnea: Vorbele sale nu sunt altceva decât frunze în vânt

Co-preşedintele PNL, Alina Gorghiu, îl critică pe Liviu Dragnea după ce acesta s-a înscris oficial în cursa pentru şefia PSD. "Dl Liviu Dragnea, proaspăt lansat, ieri, în cursa pentru șefia...

Senatorul PNL Marinică Dincă: Cine și-l asumă pe Victor Ponta?

Senatorul PNL Marinică Dincă: Cine și-l asumă pe Victor Ponta?

Senatorul PNL Marinică Dincă, și deputatul PNL Constantin Dascălu, au declarat ieri, într-o conferinţă de presă, că opoziţia ar avea şanse să treacă moţiunea de cenzură iniţiată împotriva Guvernului Ponta,...

Alina Gorghiu, avertisment pentru Gabriel Oprea: "Atitudinea asta, şi cu ăla, şi cu ăla, s-ar putea să nu fie prea sănătoasă"

Alina Gorghiu, avertisment pentru Gabriel Oprea: "Atitudinea asta, şi cu ăla, şi cu ăla, s-ar putea să nu fie prea sănătoasă"

Co-preşedintele PNL Alina Gorghiu consideră că atitudinea premierului Gabriel Oprea, care şi-a exprimat susţinerea şi pentru premierul Victor Ponta, şi pentru preşedintele Klaus Iohannis, nu este una sănătoasă. "După atacul...

Theodor Stolojan, premierul celor 400 de zile de „echilibru dinamic” | Serial EVZ - "Miniştrii de interne"

Theodor Stolojan, premierul celor 400 de zile de „echilibru dinamic” | Serial EVZ - "Miniştrii de interne"

Neimplicat politic, cu mandat limitat, cele 13 luni în care Theodor Stolojan a condus Guvernul, în perioada 1991-1992, au fost marcate de măsuri economice precum recapitalizarea băncilor sau naționalizarea valutei...

Ioan Oltean (PNL), moment de sinceritate: Nu avem nicio şansă cu moţiunea de cenzură

Ioan Oltean (PNL), moment de sinceritate: Nu avem nicio şansă cu moţiunea de cenzură

Copreşedintele PNL Bistriţa-Năsăud, deputatul Ioan Oltean, a declarat azi, într-o conferinţă de presă, că opoziţia nu are nicio şansă să treacă moţiunea de cenzură iniţiată împotriva Guvernului Ponta. "Vreţi să...

Alchimiștii șpăgii. Au transformat apa chioară în milioane de euro

Alchimiștii șpăgii. Au transformat apa chioară în milioane de euro

Directori influenți din pri mării au acumulat averi impresionante, după ce și-au folosit pilele pentru a împărți contracte publice. Președintele RADET, fostul trezorier al PNL și un afacerist au fost...

Sondaj INSCOP. PNL, pe primul loc. UNPR, 5%

Sondaj INSCOP. PNL, pe primul loc. UNPR, 5%

Potrivit unui sondaj de opinie INSCOP, la comanda "Adevărul", realizat în luna septembrie, PNL are o intenție de vot de 42%, în scădere cu două puncte față de sondajul anterior,...

UNPR îşi reiterează sprijinul pentru Guvern: NU vom vota moţiunea de cenzură

UNPR îşi reiterează sprijinul pentru Guvern: NU vom vota moţiunea de cenzură

UNPR anunţă că nu va vota moţiunea depusă de PNL împotriva Guvernului Ponta şi îşi reiterează sprijinul pentru Executiv, afirmând că merită să meargă mai departe. "UNPR îşi reafirmă susţinerea...

Vremea întrebărilor cu Robert Turcescu. Daniel Fenechiu: „Candidez la Primăria Capitalei”

Vremea întrebărilor cu Robert Turcescu. Daniel Fenechiu: „Candidez la Primăria Capitalei”

Mărturisesc că nu mă așteptam să iasă un dialog spectaculos cu Daniel Fenechiu. Omul e prezent aproape în fiecare zi la televizor, vorbește bine, dar pare deja mult prea expus...

UNPR a anunțat că NU votează moțiunea de cenzură a PNL

UNPR a anunțat că NU votează moțiunea de cenzură a PNL

UNPR nu va vota moţiunea de cenzură a PNL şi consideră că actualul guvern este unul "bun" şi trebuie să meargă mai departe, se arată într-un comunicat al formațiunii. Practic,...

Victor Ponta, despre moţiunea de cenzură: O veste bună!

Victor Ponta, despre moţiunea de cenzură: O veste bună!

Premierul Victor Ponta a precizat că moţiiunea de cenzură depusă de PNL în Parlament reprezintă o veste bună. "Avem şi o veste foarte bună, faptul că marţi e moţiunea de...

Gorghiu vrea o nouă discuţie cu Dragnea. VEZI pe ce temă

Gorghiu vrea o nouă discuţie cu Dragnea. VEZI pe ce temă

Liderii PSD şi PNL s-au întâlnit de mai multe ori în ultima perioadă pentru a discuta pe diferite teme precum Codul Fiscal. Co-preşedintele PNL, Alina Gorghiu, îi cere preşedintelui interimar...