Politica
Sondaj INSCOP. PNL, pe primul loc. UNPR, 5%
- Andreea Udrea, consultant politic
- 24 septembrie 2015, 10:44
Potrivit unui sondaj de opinie INSCOP, la comanda "Adevărul", realizat în luna septembrie, PNL are o intenție de vot de 42%, în scădere cu două puncte față de sondajul anterior, din luna iulie, la fel ca PSD, care a ajuns la 35%.
Același sondaj arată că UNPR şi UDMR se aşează în jurul cifrei de 5%, în timp ce alte partide mici au deocamdată cotaţii sub 3%, (PMP 2,5%, PRM 1,3%, PNŢcd 1%). Până în iulie 2015, UNPR a fost măsurat împreună cu PSD.
ALDE, formațiune rezultată din fuziunea PC și PLR are o intenție de vot de doar 2%, la fel ca formațiunea Monicăi Macovei, M10.
Merită precizat că 37,4% din respondenți nu au indicat o opţiune de vot (23,6% nehotărâţi, 9,3% nu merg la vot, 4,5% nonrăspunsuri).
Recomandările noastre